MENIU

Cum explică profesorul sărutul cu eleva: ”Încercam să o susțin”

Un profesor de Limba Engleză şi-a dat demisia după ce a fost filmat în timp ce se săruta cu o elevă de clasa a noua, în vârstă de 15 ani. Întreaga scenă a fost surprinsă de colegii fetei.

Inițial s-a vehiculat că sărutul a fost o condiție pentru o notă de trecere, însă copila învață foarte bine. Surse din anturajul profesorului au declarat pentru adevărul.ro, că adolescenta ar fi mai sensibilă și ar fi fost tachinată de colegi, iar bărbatul, citez, ”a vrut doar să o încurajeze să-şi depăşească nişte limite”. Este vorba despre un profesor cu o vechime de zece ani.

”A avut loc acest incident regretabil la un liceu tehnologic din municipiul Sighetu Marmației. Și-a recunoscut fapta, a realizat gravitatea faptei și în consecință a solicitat desfacerea contractului de muncă. Altfel spus - și-a dat demisia din Învățământ. Această faptă este cu atât mai regretabilă cu cât sunt implicați minori. Am înțeles din diverse surse că ar fi fost vorba de o solicitare a elevei de a nu fi corigentă. Am înțeles că eleva învăța și învață bine”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, Adriana Meșter.

Caz șocant la un liceu din Sighetu Marmației: Un profesor sărută o elevă de 15 ani

Mai multe articole despre:
elevă profesor