Cum explică Florin Cîțu neînțelegerile din PNL: ”Este un partid liberal, mereu viu în interior”. Ce spune despre înlocuirea lui Orban
Florin Cîțu a declarat marți seară, referitor la discuția privind schimbarea din funcție a liderului Ludovic Orban, că PNL ”este un partid liberal, care întotdeauna a fost viu în interior” și că este normal să existe opinii diferite.
”Eu vreau să vorbim despre partid la partid, aici vorbim despre guvern. Până la urmă, Partidul Naţional Liberal este un partid liberal, cu opinii, că unii aleg să le spună în spaţiul public, asta este altceva, dar este un partid liberal şi un partid care întotdeauna a fost viu în interior”, a răspuns Cîțu după ce a fost întrebat despre ”fricțiunile” din PNL.
Întrebat despre posibilitatea de a prelua conducerea partidului, Premierul a răspuns că ”vrea să se concentreze pe guvernare.”
”Repet, avem aşa de mult de făcut la guvernare, că aş vrea să ne concentrăm pe guvernare. Vine bugetul şi este cel mai important test al unei coaliţii de guvernare tânără, o coaliţie care acum îşi găseşte, de fapt, echilibrul, în această perioadă şi în comunicare, dar şi în modul de lucru. Este un test important pentru noi acest buget. Cum trece? Eu zic că o să treacă bine, dar avem nişte provocări şi... bine, provocarea cea mai mare este să ai cam acelaşi PIB ca anul trecut, dar să reduci deficitul de la peste 9%, la 7% sau aproape de 7%”, a adăugat Cîțu, la Europa FM.