Cum evoluează lucrările pe Podul Prieteniei. Anunțul făcut de Ministerul Transporturilor
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat, joi, în cadrul unei conferințe de presă la Giurgiu, că, în cel mult o lună, pe Podul Prieteniei se va circula normal pe ambele sensuri, fără restricții de circulație, notează Agerpres.
"Domnul ministru Matache a efectuat în urmă cu două zile o vizită la Podul Prieteniei pentru a vedea exact cum evoluează lucrările. Am înțeles de la domnia sa că a fost stabilit un termen până la care să se poată pune în funcțiune în mod normal circulația pe ambele sensuri ale Podului Prieteniei, spre sfârșitul lunii noiembrie, urmând ca anul viitor, în primăvară, să fie finalizată și ultima porțiune din lucrări pe o lungime de aproximativ 300 de metri și probabil atunci vor mai fi câteva restricții de circulație. Dar în principiu, de anul acesta, circulația pe pod va putea fi făcută pe ambele sensuri fără restricții de circulație", a declarat Răzvan Cuc.
Cozi imense la frontiera Giurgiu-Ruse. Șuță: "O mașină poate aștepta și o oră trecerea frontierei"
Lucrările la Podul Prieteniei au îngreunat traficul, îndeosebi pe perioada verii, când cozile de tiruri la frontieră ajunseseră să se întindă și pe o lungime de aproximativ cinci kilometri.
Lucrările au demarat în luna aprilie, valoarea totală a acestora fiind de 17 milioane de euro, fonduri europene.