MENIU

Cum deosebeşti pâinea neagră autentică de cea cu coloranţi

<p>Painea ramane number one</p>

De pe data de 15 ianuarie, un ordin al ANPC opreşte producătorii de pâine neagră să mai folosească E-uri sau coloranţi în reţetele lor. Astfel, cel puţin în teorie, brutarii vor fi nevoiţi să renunţe şi la caramel, una dintre substanţele cel mai des folosite pentru a da impresia de pâine neagră.

„Decizia vine după ce inspectorii noştri au făcut mai multe controale tematice, propuse la nivel naţional, în cadrul cărora s-a constatat că se vând în mod frecvent sortimente de pâine denumite ca fiind pâine neagră, deşi acestea aveau în componenţă făină albă de grâu, la care se adăugau coloranţi alimentari, în special caramel“, spune Carmen Tudor, şefa Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi.

Specialiştii în domeniu spun că ordinul ANPC este bine-venit, pentru ca brutarii să nu mai vândă consumatorilor pâine din făină albă, colorată mai apoi, scrie Adevarul.ro.

„Cei mai păcăliţi sunt tinerii, pentru că cei mai în vârstă cunosc pâinea neagră de pe vremuri, înainte să apară moda asta cu folosirea amelioratorilor, şi ştiu să facă diferenţa“, spune conferenţiarul universitar doctor Iuliana Banu, profesor în cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi. Caramelul, cunoscut şi sub denumirea de E 150, se găseşte sub forma a patru aditivi: caramelul natural, caramelul sulfit de sodiu, caramelul sulfit de amoniu şi caramelul amoniacal.


Dacă punem alături două pâini, una neagră de 300 de grame şi o alta albă cu colorant, de aceeaşi greutate, pâinea neagră adevărată trebuie să aibă un volum mai mic. Totuşi, ea trebuie să fie mai grea, pentru că miezul este mai dens.


Mai multe articole despre:
coloranţi pâine neagră brutari