Cum avea grijă Oprescu de apropiaţii săi: dezvăluiri despre neregulile din Primăria Capitalei
Sorin Oprescu avea grijă de apropiaţii săi. Aceştia primeau deseori contracte cu primăria, de pe urma cărora câştigau sume importante de bani. Despre toate acestea, dar şi despre neregulile care aveau loc la Primăria Capitalei au vorbit invitaţii lui Rareş Bogdan la Jocuri de putere.
"Primăria s-a mutat în acea cladire care doi ani de zile stătuse neocupată pentru că avea multe defecţiuni, nu se putea respira în ea, avea o parcare precară. După ce că au plătit o chirie foarte mare, aproape 3 milioane de euro pe an, au investit în această clădire care nu era a lor aproape 5 milioane de euro: au făcut parcări, au adus lifturi, au făcut tot felul de îmbunătăţiri ca să se poata trăi în acea cladire"- spune Pâlşu.
Mihai Pâlşu susţine că în spatele firmei care deţine sediul închiriat de primărie s-ar afla de fapt fiul lui Sorin Oprescu.
"Această firmă Apatel e de fapt deţinută de un offshore din Luxemburg, iar acesta e deţinut de o clinică din Elveţia. Care clinică a cui crezi că e? A unor elveţieni mă gândesc? Mai gândeşte-te, poate nu...S-au speriat aşa de tare când a început scandalul cu sediul că de atunci n-au mai vrut să taie nicio factură către primărie. S-a ajuns în situaţia în care fiul să fie în poziţia de a-l expedia din sediu pe tată@
Şi alţi apropiaţi ai lui Sorin Oprescu beneficiau de contracte cu statul.
Negrea a explicat: "Gmedica a câştigat contracte în perioada 2007 – 2011, contracte cu statul de 108 mil. de lei noi...omul avea un success nebun, se ducea la licitaţiile din spitalele bucureştene, fiind asociat la începuturi cu oprescu".
"O astfel de filieră a puterii cum a avut-o domnul Oprescu nu se poate realiza decât prin câteva pârghii pe care trebuie să le ai: trebuie să ai protecţie, informaţie şi sifoane şi aceste sifoane să le ai plasate în instituţiile statului care se ocupă cu controlul: DNA, poliţie, ANAF sau chiar şi SRI sau DGIPI", a încheiat Pâlşu.