MENIU

Cum au scos țara din noroaie. Scene de Evul Mediu în stațiunea Straja

Experienţă neplăcută pentru turiştii care au ajuns, în acest weekend, la Straja şi şi-au lăsat maşinile în parcarea din staţiunea montană. La plecare, aceştia abia au mai putut să îşi scoată autoturismele din pricina noroiului din parcare, informează Realitatea de Hunedoara.

O turistă care şi-a petrecut sejurul în staţiune a filmat totul, iar în imaginile surprinse se poate vedea mocirla care musteşte în parcare.

Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care turiştii sunt taxaţi pentru a-şi lasă autoturismele în acel loc.

Parcarea cu pricina se află în admistrarea Primăriei Lupeni, iar pentru a-şi lăsa maşinile acolo turiştii trebuie să scoată din buzunar 25 de lei pe zi.

Un buldoexcavator, trimis în zonă, a încercat să salveze situaţia.

„Este bătaie de joc în staţiunea asta, pe o grămadă de bani, de la cazare, la mâncare la schi, totul. Ia uitaţi cum reuşeşte un buldoexcavator să intre prin noroiul ăsta?! Darămite să iasă o maşină. Şi noi am avut maşină 4X4 şi de abia am ieşit de aici. Noi ne-am distrus maşina, ambreiajul! Să vedem cum iasă ceilalţi oameni de aici. (...) Sunt sute de maşini, unde se duc banii noştri! (...) Vineri când am venit, tot la fel era, noroi, dar după trei zile de dezgheţ s-a întâmplat nenorocirea! Cam asta se întâmplă la Straja", a povestit tânăra care a realizat filmarea.

Mai multe articole despre:
Straja noroaie