Cum au ieșit din țară cei trei copii ai afaceristului Adrain Marțian. Verificări la Poliţia de Frontieră
Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi anunţă, joi seară, verificări ale modului în care cei trei copii din Hunedoara au ieşit din ţară, fiind găsiţi cu tatăl lor în Serbia. Bărbatul şi mama copiilor sunt în proces privind custodia, existând un ordin de protecţie care interzice bărbatului să se apropie de copii. În plus, custodia în acest moment este acordată mamei, potrivit news.ro
„Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, prin lucrătorii de poliţie judiciară, desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat în vederea stabilirii modului în care minorii au părăsit teritoriul naţional. La finalizare urmează să fie luate măsuri în temeiul legal”, a transmis, joi seară, Poliţie de Frontieră.
Cei trei fraţi dispăruţi din judeţul Hunedoara şi tatăl lor au fost depistaţi, joi, în Serbia de către poliţişti, fiind în custodia autorităţilor. Copiii sunt în afara oricărui pericol, ancheta continuând.
Copiii milionarului Marțian au fost găsiți! Minorii ar fi fost răpiți chiar de tatăl lor. Primele imagini cu cei mici
Cei trei fraţi daţi dispăruţi din judeţul Hunedoara au apărut, joi, într-o nouă filmare, de data aceasta alături de tatăl lor. Ei spun că au fost plimbaţi dintr-un loc în altul de persoane care vorbeau ”altă limbă” şi că au ajuns ”la o mare”.
Luni seară, la numărul de urgenţă 112 a fost anunţată dispariţia a trei fraţi care erau în grija unei bone. Imediat poliţiştii s-au mobilizat şi au pornit în căutarea celor trei copii.