MENIU

Cum arată salariile de la metroul bucureștean. Ce venituri le revin directorilor, inginerilor, casierilor sau sudorilor

Salariile de la Metrorex

Directorii de departamente, cum sunt juridical și de investiții, încasează cele mai mari lefuri la Metrorex. Salariile acestora ajung la 13.000 lei net, în fiecare lună. Potrivit unor surse, salarii foarte mari găsim și în cazul șefilor de birouri și de servicii, care ajung să câștige circa 10.000 de lei. Foarte bine plătiți sunt și economiștii, inginerii, dar și muncitorii care-și desfășoară activitatea în subteran. Aici se încadrează sudori, tinichigii și lăcătuși.

Salariile de la Metrorex. Cât câștigă directorii și șefii de birouri

Salariile directorilor, în valoare de 12.945 de lei conțin și sporuri, precum cel de tunel (3.092 lei) și de vechime (3.845 lei). Șefii de servicii iau în mână la sfârșitul lunii 11.162 de lei, incluzând aici sporul de tunel (2.743 lei) și sporul de vechime (2.880 lei). Nici șefii de birouri nu o duc rău, conform surselor noastre. Sporurile acestora însumează aproape 5.000 de lei, fiind formate din sporul de tunel - 2.155 lei și din cel de vechime – 2.694 lei. Toate aceste sume le aducșefilor de birouri salarii nete de 10.749 lei.

Șefii de tură ajung la venituri cuprinse între 8.000 și 9.500 lei. Pe lângă sporurile menționate, ei mai încasează un spor de condiții nocive de muncă, care se apropie de 800 de lei. De asemenea, ei iau bani în plus și pentru weekendurile și sărbătorile legale lucrate (până la 3.380 de lei).

Seful de depou incaseaza lunar 10.405 lei. El primeste numai trei sporuri: de vechime (2.291 de lei), de tunel (3.710 lei) si de munca in conditii nocive, pentru ca lucreaza in subteran (1.091 lei). Adjunctul sefului de la depou are un venit similar, care variaza intre 9.000 si 10.000 de lei, cu sporuri usor reduse fata de cele mentionate anterior.

Cât câștigă mecanicii si inginerii de la Metrorex

Un inginer poate primi, lunar, de la Metrorex, salariul de 7.421 de lei, el avand un spor de vechime mai mare decat un tehnician, de 2.219 lei si un spor de tunel de 1.775 de lei. Un subinginer poate incasa circa 6.400 de lei, suma in care intra sporul de vechime, de 1.918 lei si cel de munca in tunel, de 1.534 de lei.

Un mecanic instructor castiga intre 8.000 si 9.000 de lei, in mana, lunar. El ia toate cele patru sporuri: de vechime (1.500-2.000 de lei), de tunel (2.700-3.100 de lei), de conditii vatamatoare de munca (720-790 de lei) si pentru munca in zilele de sarbatoare (1.500-1.900 de lei). Unele categorii de mecanici incaseaza si salarii mai mici, de 5.000-6.000 de lei, pe luna.

Un tehnician duce acasa lunar net 5.561 de lei, dupa ce au fost platite toate darile catre stat din salariul sau brut de 9.657 de lei. In salariul sau intra si sporul de vechime, de 1.665 de lei si cel de tunel, de 1.332 de lei.

Lacatusii si strungarii, salarii mari de la Metrorex

Potrivit tabelului de salarii al Metrorex, un muncitor necalificat poate castiga de la 4.000 la 4.500 de lei. In functie de postul ocupat, el poate lua cele patru sporuri, sau mai putin. Un lacatus ia intre 5.400 si 6.800 de lei si trei sau patru sporuri.

Nici strungarii nu o duc rau la metroul bucurestean. Un strungar poate castiga peste 7.000 de lei, suma in care intra toate cele patru sporuri, iar salariul unui maistru trece de 8.000 de lei. Lunar, venitul unui electrician incepe de la 4.000 de lei si poate trece de 7.000 de lei.

Un tinichigiu castiga si el peste 5.000 de lei si ia cinci sporuri, adaugandu-se cel de noapte, iar un forjor obtine peste 4.000 de lei. Exista si zugravi la Metrorex. Un zugrav vopsitor ia pana la 4.500 de lei, iar un zidar, in jur de 4.000 de lei, pe luna, dar poate ajunge si la salariu de 5.500 de lei.

Veniturile celorlalti angajati din Metrorex

Consilierii juridici castiga circa 6.700 de lei - suma la final de luna, completata cu sporurile de vechime (1.500 de lei) si de tunel (1.670 de lei). Salariul net al unui economist ajunge la suma de 6.456 de lei, unde intra un spor de tunel de 1.625 de lei. Brut, el incaseaza 11.210 lei.

Un expert in achizitii publice castiga 6.789 de lei. Sporul de vechime se ridica la 2.031 de lei, iar cel de munca in tunel, la 1.625 de lei.

Contabilul are un salariu de doar 5.409 lei, sporul de vechime de 1.620 de lei, iar cel de munca in tunel, de 1.296 de lei. Un traducator angajat la Metrorex ia, in mana, 6.599 de lei, unde intra sporul de 1.625 de tunel, potrivit contractului colectiv de munca negociat de sindicat cu conducerea companiei.

Cat castiga casierii de la metrou

Un arhivar castiga lunar 3.897 de lei, sporul sau de vechime fiind de 803 lei, iar cel de tunel, de 1.516 lei. Curierul angajat la Metrorex ia in mana 3.024 de lei, sporurile sale fiind mai mici, de 480 de lei, respectiv 800 de lei. Casierii de la metrou are un salariu care variaza intre 3.700 de lei si 5.500 de lei.

Un psiholog castiga 6.409 lei pe luna, suma in care intra si cele doua sporuri, potrivit contractului de munca: de vechime, in valoare de 1.918 lei si de tunel, de 1.534 de lei.

Medicul angajat la Metrorex catiga in fiecare luna, in mana, 6.988 de lei. In salariu sunt incluse si sporurile de vechime, de 2.090 lei si cel de tunel, de 1.672 de lei. Un sofer ajunge si el sa castige de la Metrorex circa 4.400 de lei, primind si sporurile de vechime si de tunel. Salariul unui pompier variaza in jurul sumei de 5.000 de lei

Mai multe articole despre:
METROREX salarii metrorex metrou