MENIU

Cum arată cea mai frumoasă fată din lume care face modelling

Gigi Hadid, în vârstă de 21 de ani, a câştigat titlul ”Modelul Internaţional al anului 2016” la gala British Fashion Awards, ce a avut loc luni seară la Londra.

Premiul i-a fost înmânat învingătoarei de cunoscuta creatoare de modă Donatella Versace.

Pe locul al doilea în această categorie s-a clasat sora mai tânără a învingătoarei, modelul Bella Hadid, în vârstă de 20 de ani . Cele două surori au venit însoţite la acest eveniment de mama lor, Yolanda Foster.

Pe locul al treilea s-a clasat buna prietenă a surorilor Hadid, modelul Kendall Jenner, în vârstă de 21 de ani, conform news.ro.

La categoria ”Modelul Anului” au mai fost nominalizate Adwoa Aboah şi Lineisy Montero.

Gigi Hadid a avut un an 2016 plin de succes, care a inclus numeroase prezentări de modă şi pictoriale în reviste celebre. A colaborat cu Tommy Hilfinger la realizarea unei linii vestimentare, iar săptămâna trecută a defilat în show-ul casei Victoria’s Secret.

Printre ceilalţi câştigători ai galei British Fashin Awards 2016 de luni seară s-au numărat Craig Green - desemnat cel mai bun designer britanic de articole vestimentare masculine, Simone Rocha - desemnată cea mai bună creatoare britanică de articole feminine, al cărei trofeu a fost înmânat de actriţa Kate Beckinsale, creatoarea Sarah Burton - recompensată cu Alexander McQueen Award for British Brand, un trofeu ce i-a fost înmânat de celebrul top-model Naomi Campbell. Un trofeu onorific pentru realizări deosebite în industria modei a fost atribuit creatorului Ralph Lauren.

Mai multe articole despre:
gigi hadid