MENIU

Cum arată buncărul secret al lui Putin de la Marea Neagră și de ce dotări dispune acesta - FOTO

Buncăr Putin/ Captură Twitter

Vladimir Putin deține pe coasta Mării Negre un palat de un miliard de dolari cu toate dotările de lux pe care și le-ar putea dori. Cea mai importantă componentă, însă, este buncărul secret care se află sub acesta. Existența lui arată că liderul de la Kremlin se teme de mult timp de un război cu Occidentul.

Locul în care a fost construit palatul președintelui rus nu este deloc ales la întâmplare. Acesta este complet izolat de restul țării pe care o conduce, fiind înconjurat de o regiune împădurită de aproape 7 mii de hectare și de o zonă de interdicție aeriană.



Măsurile de siguranță sunt mai mult decât o obsesie pentru Putin. Planurile arhitecturale arată că buncărul este alcătuit din două tuneluri separate, conectate cu un lift care coboară în jur de 50 de metri sub pământ. Acestea dispun de propriul lor sistem de ventilație, alimentare potabilă și cabluri electrice. Amenajările pot susține traiul ocupanților complexului timp de mai multe zile sau chiar săptămâni.


Existența acestor tuneluri fortificate, care se află la peste o mie de kilometri de Kremlin, arată că Putin nu este interesat să trăiască doar de viața de lux. Specialiștii spun că președintelui rus îi este tot mai teamă pentru viața sa. 

Mai multe articole despre:
buncar putin marea neagra