MENIU

Cum arată actorii din "Singur acasă" după 25 de ani de la terminarea filmărilor - GALERIE FOTO

Copil sau adult, cine nu a văzut măcar o dată ”Singur acasă”? Kevin McCallister era, acum 25 de ani, un erou pentru copiii de pretutindeni, iar pentru unii încă este. Micuțul năzdrăvan, care a fost uitat din greșeală acasă de Sărbători, a cucerit întreaga planetă cu farsele lui.

În prezent, actorul care l-a interpretat pe Kevin la 10 ani, Macaulay Culkin, nu mai joacă în filme, dar cântă într-o trupă de băieți numită The Pizza Underground. În vârstă de 36 de ani, acesta încearcă să-și țină viața privată departe de lumina reflectoarelor, mai ales după ce s-a luptat cu dependența de droguri.

Catherine O'Hara, mama lui Kevin McCallister în film, are în prezent 61 de ani. Originară din Canada, aceasta a jucat în filme precum "The Nightmare Before Christmas", "Chicken Little" și "Frankenweenie" după rolul din ”Singur acasă”. Catherine e căsătorită din 1992 și are doi copii.

John Heard, Peter McCallister în film, are în prezent 70 de ani și are trei copii din relațiile anterioare. A continuat cu actoria, deși traseul urmat nu e dintre cele mai bune, având apariții episodice în câteva seriale americane.

Devin Ratray (38 de ani), fratele mai mare a lui Kevin, a continuat și el cu actoria. A apărut în ”Law & Order: Special Victims Unit”, ”Person of Interest”. În plus, a jucat și în filmul ”Nebraska”, nominalizat la Oscar.

Nu mulți știu că micuțul ochelarist din film este fratele lui Macaulay, Kieran Caulkin. Spre deosebire de vedeta familiei, el a ales mai multe proiecte indie și a primit chiar o nominalizare pentru rolul din ”Igby goes down”.

Daniel Stern, unul dintre hoții din "Singur acasă", cel mai nătâng, a fost vocea naratorului din "The Wonder Years" în perioada 1988 - 1993, iar în perioada 1999 - 2000 a fost vocea principală a lui Dilbert, din seria animată cu același nume. Împreună cu soția sa, Laure Mattos, actorul are trei copii. Pentru faptul că a făcut voluntariat pentru mai multe organizații, actorul de 58 de ani a fost medaliat chiar de către Barack Obama, în 2009.

Joe Pesci, în vârstă de 72 de ani, e cel de-al doilea hoț, și jucase în "Goodfellas" cu doar două luni înainte de lansarea "Singur acasa". După cele două succese, Pesci a jucat în "My cousin Vinny", în 1992, dar și în "Casino", din 1995. În 1998 a avut mai multe roluri de "dur", după care s-a retras pentru o vreme din actorie pentru a se concentra pe muzică.

Gerry Bamman, unchiul Frank al lui Kevin în film, nu prea a mai avut succes după "Singur acasă", având mari perioade în care a fost șomer. A avut un rol mic în "The Bodyguard", din 1992, la fel în "Runaway Jury", din 2003. A apărut și în "Law & Order" sau în "Damages", "The Good wife" și "The Following".