MENIU

"Cum aflu cine îmi vizualizează profilul pe Facebook?". Iată răspunsul!

Cum aflu cine îmi vizualizează profilul pe Facebook?

Cum aflu cine îmi vizualizează profilul pe Facebook? Este, probabil, una dintre cele mai arzătoare întrebări ale utilizatorilor reţelei de socializare. Un expert, editor pe social media al revistei Fast Company, lămureşte misterul.

Poţi accesa de o sută de ori pe zi profilul de Facebook al colegei de muncă, fără să te nelinişteşti. Colega nu va afla niciodată că ai o obsesie pentru ea. Reversul medaliei: nu vei şti niciodată cine îţi vizualizează pagina de pe populara reţea de socializare. O explică Anjali Mullany, editor în domeniul social media al revistei Fast Company.

Acesta mai spune că aplicaţiile Facebook care suețin că îţi arată cine îţi vizualizează profilul sunt nişte păcăleli. Citând experţi din cadrul companiei, editorul asigură că utilizatorii nu pot afla, pur şi simplu, astfel de informaţii.

Răspunzând unei întrebări separate, dar pe aceeaşi temă, un programator Facebook confirmă ceea ce spune Mullany. Keith Adams, care lucrează în cadrul companiei, spune că prietenii care apar pe pagina ta de profil nu sunt listaţi acolo pe baza frecvenţei cu care îţi vizualizează profilul. 

Facebook ţi-i indică, ce-i drept, în bara de căutare, pe prietenii cu care interacţionezi cel mai des. Dar pentru ca cineva să afle acest lucru ar trebui să aibă acces la contul de de Facebook.