MENIU

Cum afectează Brexitul turiștii. Problemele care vor exista după ce Marea Britanie va ieși din UE

Uniunea Europeană întrevede ''din ce în ce mai probabil'' ca Regatul Unit să iasă din Uniunea Europeană fără niciun acord la 12 aprilie, motiv pentru care Comisia Europeană şi-a încheiat luni pregătirile în vederea scenariului fără niciun acord. 

În acest caz Regatul Unit va deveni o ţară terţă şi nu i se va aplica nicio măsură tranzitorie. De la data respectivă, întreaga legislaţie primară şi secundară a UE va înceta să se aplice Regatului Unit. Nu va mai exista o perioadă de tranziţie, după cum se prevede în Acordul de retragere.

O astfel de situaţie va cauza grave perturbări pentru cetăţeni şi întreprinderi. În acest context, Comisia Europeană informează care vor fi condiţiile de călătorie din Regatul Unit în UE şi din UE în Regatul Unit în eventualitatea unui Brexit fără acord.

Verificări la frontieră, vize şi controale vamale, rambursarea TVA.

Pentru cetăţenii britanici care călătoresc în UE

Cetăţenii britanici nu vor mai avea dreptul să utilizeze culoarele separate prevăzute pentru cetăţenii UE/SEE/CH la punctele de trecere a frontierelor UE şi vor fi supuşi unor verificări suplimentare, care nu li s-au aplicat înainte de retragerea Regatului Unit. Poliţiştii de frontieră le pot solicita acestora în special să furnizeze informaţii, de exemplu cu privire la durata şi scopul şederii, precum şi cu privire la mijloacele de subzistenţă de care dispun pe durata acesteia. De asemenea, cetăţenii britanici vor trebui să prezinte un paşaport eliberat cu cel mult zece ani înainte de data sosirii şi valabil cel puţin trei luni după data la care şi-au planificat să iasă din spaţiul UE. Comisia a propus să se acorde cetăţenilor britanici posibilitatea de a efectua călătorii fără viză de scurtă şedere în UE (şi anume, şederi de până la 90 de zile în decursul unei perioade de 180 de zile), dacă Regatul Unit aplică, la rândul său, acelaşi regim de călătorie pentru cetăţenii tuturor statelor membre ale UE. Paşaportul cetăţenilor britanici va fi ştampilat şi la intrarea şi la ieşirea din UE pentru a permite calcularea perioadei de şedere de 90 de zile fără viză.

Pentru cetăţenii UE care călătoresc în Regatul Unit

Regatul Unit a anunţat că cetăţenii UE vor putea efectua călătorii fără viză în Regatul Unit pentru vizite scurte de până la trei luni. Cetăţenii UE ar urma să fie autorizaţi să călătorească în Regatul Unit prezentând paşaportul sau, deocamdată, cartea de identitate. Utilizarea în acest scop a cărţilor de identitate nu va mai fi posibilă după data de 31 decembrie 2020.
Autorităţile consulare ale Regatului Unit din ţara de reşedinţă sunt cele mai în măsură să furnizeze informaţii suplimentare.

Controale vamale

Cei care călătoresc din Regatul Unit către UE, ar trebui să aibă în vedere că:
- bagajele şi celelalte mărfuri introduse vor fi supuse controalelor vamale. Regatul Unit poate aplica măsuri similare cetăţenilor UE care intră pe teritoriul său;
- nu vor mai putea introduce anumite mărfuri în UE sau numai în cantităţi limitate. Această restricţie se aplică, de exemplu, produselor de origine animală (cum ar fi carnea, laptele, şunca sau brânza), numerarului care depăşeşte 10 000 de euro, anumitor bunuri culturale, plantelor, produselor vegetale sau anumitor animale. Este posibil să se aplice restricţii similare cetăţenilor UE care călătoresc în Regatul Unit;
- dacă transportă mărfuri în bagaje sau în bagajul de mână, vor avea dreptul la scutiri de taxe vamale (ceea ce înseamnă că mărfurile sunt scutite de taxe de import şi de taxa pe valoare adăugată (TVA) şi, după caz, de accize). Informaţii privind mărfurile în cauză şi scutirile corespunzătoare pot fi găsite pe site-ul: https://ec.europa.eu/taxation_customs/individuals/travelling/entering-eu_en.

Rambursări de TVA

O persoană din afara UE care vizitează UE are dreptul de a obţine o rambursare a TVA-ului plătit pentru mărfurile pe care le-a achiziţionat pe durata şederii în UE, cu condiţia ca mărfurile respective să fie prezentate la vamă, la plecarea din UE, însoţite de documentele necesare pentru rambursarea TVA-ului.

Călători din transportul aerian

În cazul efectuării unui zbor operat de transportatori aerieni din UE (o listă a transportatorilor aerieni din UE poate fi consultată la https://ec.europa.eu/transport/sites/
transport/files/eu_air_carriers_by_country_holding_an_active_operating_licence.pdf4
), călătorii vor fi în continuare protejaţi de drepturile pasagerilor din UE pe durata zborurilor cu plecare dintr-un aeroport din Regatul Unit către un aeroport din UE şi viceversa.

În cazul zborurilor operate de transportatori din afara UE, pasagerii vor fi acoperiţi numai în cazul zborurilor din UE către Regatul Unit, dar nu şi în cazul zborurilor din Regatul Unit către un aeroport din UE.

În ceea ce priveşte pasagerii cu mobilitate redusă, aceştia nu vor mai beneficia de legislaţia UE prin care se acordă drepturi specifice persoanelor cu handicap şi celor cu mobilitate redusă care călătoresc pe calea aerului atunci când pleacă de pe un aeroport din Regatul Unit, tranzitează un astfel de aeroport sau sosesc într-un aeroport din Regatul Unit. Cu toate acestea, transportatorii aerieni din UE ale căror avioane decolează de pe un aeroport din Regatul Unit către un aeroport din UE vor trebui să respecte în continuare anumite drepturi (asistenţă, prevenirea refuzului la transport şi obligaţia de a furniza informaţii).


Sursa

Mai multe articole despre:
UE Marea Britanie Brexit