MENIU

Ce zice Ministerul Educației în cazul atacului sângeros de la Colegiul Ion Creangă din București. Comunicatul instituției

Ministerul Educației a trimis reacția oficială în cazul agresiunii șocante de la Colegiul Ion Creangă din București, unde  o profesoară a fost agresată în timpul orei de un elev, cu un cuţit. 

„În cursul zilei de astăzi, Inspectoratul Școlar al Municipiului București a informat Ministerul Educației în legătură cu producerea unui incident la un liceu din București, respectiv un incident în care un cadru didactic a fost agresat de un elev, în timpul orei,” informează instituția.

„Reprezentanții Ministerului Educației au ținut permanent legătura cu reprezentanții ISMB, care, de altfel, s-au deplasat la fața locului. 
Sunt în desfășurare demersuri ale instituțiilor competente, pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs incidentul. 

Ministerul Educației condamnă ferm agresiunea de orice fel în mediul școlar, indiferent dacă este îndreptată asupra elevilor, asupra cadrelor didactice sau asupra altor categorii de personal din instituțiile de învățământ. 

Vom continua să monitorizăm acțiunile întreprinse la nivelul unității școlare în care s-a produs incidentul, pentru a ne asigura că vor fi respectate prevederile legale ce se impun a fi urmate în astfel de situații și pentru a avea certitudinea sprijinului pe care cei implicați, inclusiv elevii martori la incident, îl vor primi în perioada următoare,” mai spune Ministerul Educației în comunicat.