Cum a primit numerele câștigătoare la loto un pensionar care a ajuns milionar
Un pensionar în vârstă de 66 de ani din Statele Unite a câştigat marele premiu de 344,6 milioane de dolari la loterie cu ajutorul numerelor pe care le-a descoperit pe o bucată de hârtie aflată în interiorul unei 'prăjiturele cu răvaş'.
Numerele se aflau pe o bucată de hârtie într-o prăjitură cu răvaş ('fortune cookie'), care este uneori oferită în restaurantele asiatice după masă şi care trebuie ruptă în două pentru a găsi hârtia pe care se află un horoscop şi câteva cifre.
Jackson a povestit că a luat hârtia de la nepoata sa de opt ani după o cină într-un restaurant vietnamez: 'M-am uitat la numerele de pe spatele horoscopului şi m-am gândit că aş putea să le joc', a spus el.
De atunci, el şi-a încercat norocul jucând cu regularitate la Powerball şi Mega Millions, câştigând uneori câţiva dolari.
'Timp de circa doi ani, am jucat întotdeauna aceleaşi cinci numere', a declarat Charles W. Jackson Jr., într-o conferinţă de presă la Raleigh, în Carolina de Nord, unde şi-a primit premiul câştigat la loteria Powerball.
'Nu mă aşteptam să câştig, am fost doar norocos', a spus el, afirmând că este 'puţin uluit' de această victorie.
El a avut posibilitatea să primească suma totală în rate, pe o perioadă de peste 30 de ani, sau să primească imediat o sumă mai mică. Bărbatul a ales a doua opţiune - suma de 223 milioane de dolari.