MENIU

Cum a ajuns un bărbat din Bihor nedespărțit de un corb: povestea emoționantă - VIDEO

Bărbat cu un corb/ Captură video eBihoreanul.ro

Pentru o familie din județul Bihor corbii nu sunt nici vestitori de moarte, nici nu atrag ghinionul, cum zic legendele. Un bărbat are grijă de o astfel de pasăre ca de un membru al familiei, iar corbul cu greu se dezlipeşte de umărul lui. 

La începutul anului 2020, Cornel Bungău, un şofer ajuns la pensie, care locuieşte în satul Ineu, venise în Oradea la cumpărături, când în curtea unui magazin a zărit ceva mişcând în iarbă.



"Am crezut că-i vreo pisică, dar când m-am apropiat am văzut că, de fapt, era un pui de corb căzut dintr-un cuib. Cât un pumn era de mic, jerpelit, fără coadă, vai de mama lui. Cu seringa i am dat apă, până la urmă s-a apucat să se faca bine și ne-am atașat", povetește bărbatul.

Acum, corbul, care a fost numit Coco, și bărbatul sunt de nedespărțit. În fiecare dimineaţă, când stăpânul lui iese din dormitor, corbul, care doarme în holul casei, îi sare pe umăr şi apoi îl însoţeşte peste tot. Cei doi mănâncă împreună chiar din aceeaşi farfurie.

Corbul Coco a fost mereu liber în curtea familiei, dar nu a "fugit" niciodată. Acum, pasărea zboară cel mult prin curţile vecinilor, apoi se întoarce acasă.

Zilnic, cei doi stau împreună în curtea casei, ies la plimbare pe uliţele din sat sau chiar vin împreună în Oradea. Iar acum, bărbatul nu își mai vede viața fără pasărea lui.

Mai multe articole despre:
corb bihor barbat bihor