Cum a ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să găzduiască 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit diverse sume bani unor localnici, pentru a fi trecuți în spațiu în vederea obținerii cetățeniei române.
Vârful Câmpului este o comună din județul Botoșani situată în apropierea graniței României cu Ucraina. Este una dintre comunitățile unde, în mod bizar, populația s-a dublat peste noapte. Cu toate acestea, oamenii, care mulți se cunosc între ei, au rămas aceeași.
Misterul a fost ușor rezolvat de autorități. Este vorba, de fapt, de cetățeni ucraineni care, pentru a obține cetățenia română, aveau nevoie de un domiciliu în țara noastră. Contra unor sume de bani, ei au fost primiți în spațiu, pentru a-și face actele, de săteni din Vârful Câmpului, scrie monitorulbt.ro.
Evident, la acele adrese nu locuia niciun ucrainean, fiindcă aceștia aveau nevoie de buletinul românesc pentru a călători nestingheriți în Uniunea Europeană. Situația a scăpat atât de mult de sub control, încât s-a ajuns la situații aberante.
Zilele acestea, doi săteni din Vârful Câmpului au recunoscut senin că au mii de ucraineni luați în spațiu. Unul dintre săteni avea într-o singură casă, în acte, 7.000 de ucraineni. Pentru 50 de euro, aceștia puteau să-și facă buletinul pe acel domiciliu.
România va continua să sprijine Ucraina "cu toate puterile". Anunțul premierului Marcel Ciolacu
„La solicitarea unui prieten din Ucraina, am început să pun persoane în spațiul meu de locuit pentru întocmirea cărților de identitate. Primeam 50 de euro de persoană”, a precizat Aurel Ciubotaru.
Un consătean a recunoscut că proceda la fel. Autoritățile au intrat pe fir și au anunțat organele competente, adică Parchetul și DNA-ul. Unul dintre săteni spune că a dorit să intre în legalitate și acuză o funcționară de la Primăria Vârful Câmpului că a continuat, fără știrea lui, să treacă pe același domiciliu ucraineni dornici de buletin românesc.