”Culisele statului paralel”|Cristian Rizea se teme pentru viața lui dacă revine în România. Avocata Corina Stratan, dezvăluiri incendiare
Corina Stratan, avocata fostului deputat PSD Cristian Rizea, a dat detalii în exclusivitate vineri, în emisiunea ”Culisele statului paralel” de la Realitatea Plus, despre neregulile din dosarul acestuia, precizând că, deși cererea de azil politic i-a fost respinsă, momentan nu poate fi extrădat. Avocata a făcut precizări și despre starea în care se află fostul parlamentar român.
Corina Stratan a precizat că a atacat decizia de retragere a cetățeniei în cazul lui Cristian Rizea, întrucât sunt suspiciuni legate de modul în care a fost semnat decretul de către Președintele Igor Dodon și publicat în Monitorul Oficial.
”Noi am contestat cu cerere prealabilă decretul emis de domnul Președinte. Nici până acum nu cunoaștem motivul pentru care Președintele Moldovei i-a retras cetățenia lui Cristian Rizea.
Urmează să facem o interpelare să vedem care a fost motivul pentru care Monitorul Oficial a mai făcut o ediție specială în 3 noiembrie. De obicei, nu apare decât o dată pe săptămână. Conform legii naționale, se publică decretele emise de Președinte în șapte zile. În cazul lui Cristian Rizea, decretul a fost emis luni și marți s-a publicat în Monitorul Oficial.
Președintele Dodon a ieșit luni din concediu, iar marți a intrat din nou, pentru perioada electorală.
Chiar statul nostru nu avea probleme mai importante?! O să facem interpelare să vedem de ce a fost nevoie ca în Monitorul Oficial să se cheltuie atâția bani pentru a scoate o ediție specială, deși puteau aștepta până pe 6 noiembrie. Chiar în ziua aia a fost reținut Cristian Rizea.
El a obținut cetățenia legal, vă declar cu certitudine. Sperăm foarte mult ca instanța de judecată să dea o hotărâre legală și corectă. Șansele sunt foarte mari. În privința lui Cristian Rizea nu este o situație de interpretat, este vădit că a obținut legal cetățenia.
Cristian Rizea păstrează toate documentele de la străbunica și stră- străbunica sa, născută în 1900. În mass-media s-au răspândit diferite informații care nu corespund adevărului. Când a depus cererea la Ambasada Republicii Moldova la București, a completat actele și nu a povestit nimănui.
Străbunica și stră-străbunica lui sunt născute în localitatea Congaz”, a precizat Stratan.
Avocata fostul deputat a confirmat că Rizea i-a trimis Ancăi Alexandrescu, moderatoarea emisiunii ”Culisele statului paralel”, noi documente prin poștă și a precizat că acesta se teme pentru viața sa în cazul în care va fi extrădat.
”V-a transmis prin postă niște scrisori. Este întristat de ce se întâmplă. Deja s-a demarat procedura extrădării, dar, atât timp cât are calitatea de solicitant de azil politic, nu poate fi extrădat.
Este întristat că, deocamdată, se află în starea dată, dar speră că la Curtea de Apel, pe 1 decembrie, vor adopta o altă soluție. Mi-a zis că îi este frică să ajungă în România pentru că a primit amenințări care îi pot pune viața în pericol și a familiei sale. Mi-a spus că acceptă orice, dar să nu fie returnat României.
Suntem un pic întristați că se face totul foarte rapid și nu se ține cont de norma de drept. Dar sperăm că, după învestirea noului Președinte, vom obține câștig de cauză. Cristian Rizea mi-a spus astăzi că, indiferent ce se va întâmpla cu el, ne roagă să mergem până la capăt pentru a-i fi păstrată cetățenia, pentru că este un drept al lui.
Momentan, nu poate fi extrădat. Cererea de azil politic a fost respinsă de Președinte, dar poate fi contestată”, a precizat avocata fostului deputat român.