CULISELE STATULUI PARALEL. Salariile uriașe de la companiile de stat
Salariile și bonusurile de performață pe care unii angajați ai Transelectrica le-au primit de-a lungul timpului au ajuns să șocheze opinia publică.
Un astfel de exemplu ar fi Alina Elena Teodoru. Absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității Ecologice, aceasta a intrat în atenția pubicului după ce în presă s-a vorbit despre faptul că fostul director Transelectrica, Dănuț Carașol, și-ar fi falsificat diploma de studii.
Potrivit zin.ro, aceasta a lucrat în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și a fost numită în Consiliul de Administrație al CFR SA. Tot jurnaliștii de la zin.ro relatează că Alina Elena Teodoru a ajuns la Transelectrica în aceeași perioadă cu fostul șef de cabinet al Vioricăi Dăncilă, Costin Mihalache.
Comisarul.ro notează că acest lucru ar fi fost mai mult decât o simplă coincidență. Potrivit site-ului, Costin Mihalache l-ar fi pus pe Toni Greblă să semneze adresa prin care cerea companiei Transelectrica să o detașeze pe Alina Teodoru în cadrul cabinetului său de consilier al premierului Dăncilă. Acolo, Teodoru urma să ocupe funcția de consilier, dar a refuzat postul.
Lumeapolitica.ro relatează că anul acesta, în contextul în care conducerea Transelectrica a fost înlocuită cu una interimară, Alina Teodoru, care se numește acum Filipoiu, s-a înscris la concursul pentru ocuparea funcției de director juridic al companiei de transport al energiei electrice. A fost de altfel, singura care a aplicat pentru acest post. Jurnliștii de la lumeapolitica.ro spun că, în timul interviului, aceasta nu ar fi știut ce înseamnă anumiți termeni. Filipoiu a mai spus că angajații nu sunt implicați în programe de formare profesională, deși, în 2021, potrivit aceluiași site, Transelectrica are prevăzute achiziții de un milion de lei pentru acest gen de cursuri.
Cu toate acestea, după ce a intervievat-o, comisia de concurs i-ar fi acordat nota 9,16 și ar fi declarat-o imediat câștigătoare. Astfel, Alina Filipoiu(fostă Teodoru), a devenit șefa Direcției Juridice, Contencios și Resurse Umane din cadrul Transelectrica.
Jurnaliștii de la lumeapolitica.ro spun că, pentru acest post, Filipoiu primește un salariu brut de peste 21 de mii de lei, adică undeva la 16,5 salarii minime. La acesta se mai adaugă și un spor de 75%. Un calcul rapid arată că doamna Elena Filipoiu câștigă lunar o suma de peste 37 de mii de lei, adică cam cât câștigă majoritatea românilor în doi ani de zile.
Potrivit jurnaliștilor de la zin.ro, în anul 2018, cheltuielile cu toți angajații companiei au ajuns la aproape 250 de milioane de lei.