Culisele statului paralel | Povestea neștiută a Anei Aslan - De ce o ura Elena Ceaușescu. Personalități internaționale, tratate de cercetătoarea umilită de comuniști

Doamna profesoară, aşa cum îi spuneau apropiaţii Anei Aslan, era o femeie dedicată muncii sale și asta după ce a trecut două cumpene majore din viața sa.

Prima, moartea tatălui ei.
”Scopul acesta nobil de a veni în ajutorul etapei dificile din viață poate mi-a fost infiltrat din cauză că, fiind ultimul copil și fiind o diferență mare de vârstă între părinții mei... aveam 13 ani când tatăl a sucombat... m-a impresionat suferința lui de ani de zile, probabil că asta m-a apropiat de această specialitate”, spunea Ana Aslan (sursa: TVR)

Prietena ei și, de asemenea, fost șef al cabinetului Anei Aslan, doctor biolog Teodora Bărbulescu, i-a cunoscut în profunzime viața.
”Chiar dumneaei spunea ”cred că germenele vocației mele pentru geriatrie a fost durerea pe care am simțit-o la moartea tatălui meu”, a declarat medicul.

Adolescenta Ana și-a dorit să fie pilot, fiind o mare admiratoare a zborurilor lui Aurel Vlaicu. Însă după ce a studiat anatomia în clasa a VIII-a, a dorit să devină medic, o altă meserie care nu era considerată în acea vreme potrivită pentru o femeie. Aceasta a fost a doua mare încercare, care ar fi putut șterge din istorie tot ceea ce știm astăzi.

”În ultimul an de liceu figura anatomia. Am fost atât de atrasă de această latură știintifică încât nu mi-am spus că voi face nimic altceva decât medicina. Mama, care era vaduvă și cu 4 copii, s-a opus extraordinar... Nu voia deloc să fac medicina, spunând că e mult prea efort, e o viață prea liberă... Să nu mănânc... Și după 3 zile s-a făcut un consiliu de familie și s-a hotărât să fiu lăsată să fac medicina”, mai spunea Ana Aslan. 

Și-a început studiile la Universitatea din București în anul 1915, finalizându-le în 1922. Pe parcurs, pentru a se putea întreține, lucra în paralel în spitale.

În timpul Primului Război Mondial, mobilizată ca studentă la Iași, a îngrijit bolnavi în unitățile medicale militare.

Sclipirea de geniu a Anei Aslan a fost remarcată de marile somități medicale române. A ajuns mâna dreaptă a renumitului cardiolog Danielopolu, sub îndrumarea căruia a ajuns și ea, la rândul său, profesor în cardiologie.

”Colaborând cu profesorul Danielopolu, el avea o perfectă încredere în ceea ce îi dictam eu. De exemplu, presiunea arterială cum se modifică la compresiunea sinului carotidian și, găsind că în loc să se producă hipotensiune, se produca hipertensiune, eu am dictat hipetrensiune. El, imediat, pe baza teoriilor lui și pe baza găsirii mele, a descris sindromul anfotrop sinocarotidian. Era o noutate în știință”, povestea Ana Aslan (sursa: TVR)

Se pare că profesorul Danielopolu a fost și mare iubire a sa, din păcate, una neîmplinită. Un alt mentor al său a fost profesorul Parhon. Acesta i-a dat pe mâna o clinică, numind-o șefă a secției de Cercetări în Fiziologie Experimentală. Din păcate, invidia unei colege a rupt-o pe Ana Aslan de profesorul Parhon. Tot răul spre bine... astfel, drumul Anei Aslan s-a croit spre geriatrie.

A fost o vizionară, a prevăzut evoluția demografică, realizând că populația vârstnică va crește ca proporție și va reprezenta la un moment dat o problemă socială. Pentru cercetările sale legate de procesul de îmbătrânire, omul de știință Ana Aslan s-a inspirat din lucrarea unui cercetător care analiza procaina, o substanță regăsită într-un anestezic comun.

”Întâmplător, la un moment dat, făcând un tratament... Tratament care înnegrește părul. Și a spus că asta are o oarecare acțiune. Și a lansat această idee”, a declarat Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici 
”Primul caz era un student la medicină. Eu eram la Timișoara, profesor de clinică medicală. I-am cerut voie studentului să-i fac o injecție. Era 15 aprilie 1949. Consider că de acolo e începutul. Cum i-am aplicat injectia intraarteriala... În clipa în care am terminat injectia, el si-a ridicat genunchiul de mai multe ori, iar eu eram iarăși fericită”, a povestit Aslan. 

Ana Aslan a descoprit că medicamentul ei are efecte și asupra Parkinsonului, astfel că a cazat peste 100 de vârstnici în clinica experimentală pe care a testat noul medicament din procaină.
Printre exemplele care au demonstrat ulterior eficiența tratamentului se află și cel al unui pacient în vârstă de 110 ani. După patru ani de tratament, tremurul mâinilor și ale capului aproape încetaseră, putea să meargă singur, avea poftă de mâncare, părul alb se repigmenta, iar depresia era înlocuită de o stare psihică bună.

Până la începutul anilor 50, Ana Aslan a inventat primul medicament capabil să întârzie procesul de îmbătrânire.
Pentru invenţia sa, Ana Aslan a ajuns rapid celebră pe tot mapamondul şi a fost supranumită „Femeia care a învins bătrâneţea”.

A creat Gerovitalul H3 şi a înfiinţat primul institut din lume dedicat luptei contra bătrâneţii şi bolilor vârstei a treia.
Institutul condus de Ana Aslan a fost recomandat ca model de organizare de către OMS.

”Ana Aslan aducea statului ca venituri 17 milioane de dolari pe an. Exportul de Gerovital, pacienții din străinătate...”, potrivit medicului Teodora Bărbulescu.

Faima Anei Aslan a ajuns în toată lumea. Era căutată de oameni de știință, dar și de celebrități din lumea artistică, președinți și familii regale.

”Claudia Cardinale a fost la noi în clinica de la Otopeni, ca și Pablo Neruda... I-a trata soția lui Salvador Dali, care era balerină”, a mai spus Bărbulescu.

La clinica din Otopeni au ajuns cele mai mari personalităţi ale vremii: Salvador Dali, Charlie Chaplin, Mareşalul de Gaulle, Indira Ghandi. Au venit să își regăsească tinerețea și Regele Arabiei Saudite, Generalul Franco, Mareşalul Tito, Marlene Dietrich, Aristotel Onasis, Jaqueline Kenedy și Itzack Shamir.

În anii 70, mii de bolnavi, de pe toate continentele lumii, veneau la Institutul de Geriatrie din Bucureşti. Pentru că nu mai avea locuri libere în institut, a găzduit-o pe cântăreața peruană Yma Sumac chiar în biroul ei.

”Aslan a luptat mult pentru a-şi face un nume şi acesta este unul dintre marile ei merite”, povestea doctor Mircea Dumitru, directorul adjunct al Institutului Naţional de Geriatrie în perioada 1979-1990.

Chiar și cu cele mai puternice personalități ale lumii alături, cochetă și îmbrăcată impecabil, profesoara nu a uitat nicio clipă motivul pentru care a ales geriatria.

”În anii de cruntă prigoană a comunismului, în căminul de la geriatrie, a adăpostit mulți bătrâni aruncați în stradă în numele luptei de clasă și a oferit o bucată de pâine celor care nu-și puteau găsi de muncă. În evidențe găsim nume precum Catargi, Ghica, Mihalache...”, mai spunea fostul șef cabinet Ana Aslan.
Erau nume ilustre, personalități aruncate în stradă sau abia ieșite din pușcării.

Dr. Dinu Sarafoleanu, doctor personal şi prieten al Anei Aslan, o descrie pe profesoară.
”Pentru multă lume era o persoană introvertită. Fiind alături de dumneaei atâţia ani de zile, mi-am dat seama de ce: era o metodă de a se apăra”, povestește medicul. 

”N-am găsit-o niciodată altfel decât lucrând, altfel decât consultând bolnavi, avea răbdare să stea să-i interogheze... De câte ori am vizitat-o la domiciliu în atmosfera de acasă, auzeam muzică simfonică. Era o casă cu foarte mult bun gust, aranjată. În ceea ce privește comportamentul ei, o doamna distinsă cu un comportament aristocratic, o tinuta pe măsura inteligenței și culturii pe care dânsa o avea”, a adăugat medicul. 

Gerovitalul era monedă de schimb pe tot mapamondul, iar Ana Aslan devenise mai cunoscută decât cuplul Ceaușescu. În plus, era iubită și apreciată, un lucru de neiertat în concepția comunistă. Și pentru asta a trebuit să plătească.

”Pe undeva a fost vorba de invidia Elenei Ceaușescu, care era deranjată de faptul că toată lumea o întreba de Ana Aslan. Dar a înțeles că, din punct de vedere comercial, e bine să o lase să circule”, a explicat Academicianul Bălăceanu-Stolnici .
Elena Ceaușescu nu a putut să o lase în pace până la final și i-a dat o lovitură grea profesoarei Ana Aslan. A pus regimul să-i impute costurile tuturor bătrânilor pe care i-a îngrijit în institutul de gerontologie. Mai mult, au vrut chiar să o condamne la închisoare.

”În anii 1978, cabinetul 2, condus de cea care a adus cea mai gravă ofensă intelectualității românești, a pornit o cruciadă împortiva Anei Aslan. Prin autoritatea morală supremă - colegiul de partid, o anchetă care a durat 2 ani, care s-a soldat cu imputarea Anei Aslan a sumei de 900.000 de lei. Salariul ei era de 9 .000 de lei, o mașină costa cam 60.000 de lei. Au ajuns la această cifră însumând pensiile pe care Ana Aslan nu le percepuse de la cei internați în cămin”, a povestit dr. biolog Teodora Bărbulescu.

Timp de 7 ani a fost purtată în tribunale. Când Ana Aslan intra în sală, magistrații se ridicau în picioare. Nici măcar ura Elenei Ceaușescu nu putea știrbi respectul pe care întreaga societate îl avea față de această somitate de talie mondială.
A fost achitată cu 5 luni înainte de moartea sa, dovedind că acei bătrâni fuseseră tratați în cadrul unui program științific de testare a medicamentelor brevetate de ea.

La finalul vieții sale, comunismul a vrut, însă, să aibă ultimul cuvânt.

O ultimă umilință. Deși a cerut să fie îngropată în cavoul Calindero Danielopolu unde se aflau depuși mama și frații ei, cu preot, aceste dorințe i-au fost refuzate.

Cotidianului România Liberă i s-a interzis să publice alt ferpar în afară de cel emis de institut, iar profesoara Ana Aslan a fost dusă de la morga spitalului Elias direct la cimitirul Belu.
La lăsarea sicriului în groapă au fost prezenți ca oficiali oameni de partid. Îmbrăcați în haine colorate și fără urmă de tristețe pe chip.
În schimb, la cimitir au venit reprezentanti ai ambasadelor și mulți oameni de rând. A doua zi, la mormântul ei a fost pusă o cruce de lemn făcută de un anonim. Un ultim omagiu.

În urma sa, Ana Aslan a lăsat nu doar o moștenire uriașă, marca Gerovital, ci și „copilul ei de suflet”, singurul pe care l-a avut, Institutul ”Ana Aslan”.

ULTIMA DORINȚĂ A ANEI ASLAN
”Mă gândesc la cei care vor veni după mine în acest Institut. Aș dori să le las moștenire această pasiune, care m-a animat de-a lungul existenței. Aș dori poată păstra amintirea strădaniei mele pentru a ușura suferința bătrânilor și pentru a le dărui puțină speranță. Să ne iubim și să ne onorăm bătrânii, ei sunt o parte a patrimoniului nostru național”, a spus Ana Aslan (sursa: Ediția de dimineață)