MENIU

Culisele Statului Paralel. Ordinul lui Arafat provoacă GREVA ambulanțierilor! Scandal în Sănătate

Culisele Statului Paralel. Ordinul lui Arafat provoacă GREVA ambulanțierilor! Scandal în Sănătate

Sindicaliștii de la ambulanță amenință că vor declanșa o grevă națională din cauza șefului DSU. Federația Sindicală Ambulanța îl acuză pe Raed Arafat că a dat un ordin abuziv prin care vrea să păstreze controlul serviciilor de urgență. 

Apreciem decizia ministrului Sănătății Prof. Univ. dr. Alexandru Rafila cu sprijinul Guvernului de a fi readus COSU în cadrul Ministerului Sănătății pentru dezvoltarea, digitalizarea acestuia și suplimentarea de personal care va face ca acest centru să aibă rolul important de a gestiona situațiile de urgențe medicale în colaborare cu Departamentul pentru Situații de Urgență pe alte situații de urgențe unde sunt necesare și resurse medicale de urgență”, au transmis reprezentanții serviciilor județene de ambulanță printr-un comunicat de presă.

Raed Arafat se apără și susține că are aceste atribuții conform legii. Mai mult, șeful DSU susține că nu poate să coordoneze un dezastru dacă va pierde comanda asupra serviciilor de ambulanță județene.

„Acum sunt mai multe aspecte și manipularea sindicatului este interesantă, s-a dat o dispoziție sunt operate de ministerul de interne. Vor veni informațiile în două puncte, la noi vor genera decizii și înseamnă confuzie în teren și poate să ducă la pierderi de vieți”, a spus Arafat.

În același timp, Ministerul Sănătății a mutat Centrul Operativ pentru Situații de Urgență de la ministerul de Interne la Ministerul Sănătății. Această modificare s-a produs pe 15 iulie, după ce a fost dezvoltată o structură specială în cadrul ministerului sănătății. Numărul angajaților din acest departament a fost dublat și vor lucra într-un sediu nou, digitalizat și dotat cu echipamente performante pentru gestionarea urgențelor medicale.

Ministerul Sănătăţii a înființat și peste 1.300 de posturi suplimentare pentru a deservi medicina de urgenţă din întreaga ţară. 

Raed Arafat: Suntem în miezul unor schimbări radicale de climă. Este o nouă normalitate cu furtuni, caniculă, tornade

Mai multe articole despre:
raed arafat ambulanta