CULISELE STATULUI PARALEL / Mafia lemnului, încrengături la la nivel înalt. Flutur, apropiat al austriecilor care taie lemne
În această toamnă a văzut o lume întreagă cât de departe este capabilă să meargă, potrivit presei, mafia lemnului din România pentru a încerca să ascundă tăierile ilegale de pădure. Mai mulți jurnaliști și un activist de mediu, Tiberiu Boșutar, au fost bătuți cu bestialitate în timp ce anchetau ilegalitățile din Suceava.
"Am început să-mi pierd cunoștiința. unul din jurnaliști... au spart echipamentele toate, unul din jurnaliști ... + 02:17 de la pumni, a căzut unu într-o râpă", a declarat Tiberiu Boșutar.
20 de persoane cu topoare și răngi, așa cum declară activistul, au fost trimise să „le dea o lecție” celor care își făceau meseria. Unul dintre jurnaliști a relatat că printre aceste persoane s-ar fi aflat chiar proprietarul pădurii și inginerul silvic.
„Dintr-odată am vazut 20 de oameni cu topoare și bâte în mână, printre care se aflau proprietarul și inginerul silvic, iar de acolo au mai fost 10 secunde până ce am fost asaltați. Noi ne-am refugiat în Dacia Duster, dar nu a ținut Dusterul la 20 de oameni, au deschis ușile, am fost aruncați din mașină, eu am fost lovit în față și am căzut într-o râpă, de unde am sunat la 112”, a povestit jurnalistul Mihai Dragolea.
Ca urmare a acestui eveniment, Marcel Ciolacu i-a atacat pe Flutur și pe Bode, într-o postare pe Facebook.
„În județul patronat de baronul liberal Flutur, mafia pădurilor terorizează oamenii și acționează ca un stat în stat! Infractorii au, probabil, garanția că sunt protejați de la cel mai înalt nivel, și dau în cap oricui îndrăznește să-i deranjeze. Iar colegul lui Flutur, ministrul Bode se face că nu vede agresiunile tot mai violente ale celor care taie sistematic pădurile țării. În guvernarea Cîțu, o gașcă fără scrupule a ajuns la putere pentru a se îmbogăți jefuind țara, în vreme ce românii care caută dreptatea sunt secerați fără milă de interlopi. Acesta este, azi, PNL: Marea Drujbă a lui Klaus Iohannis”, a scris Ciolacu pe Facebook.
Evenimentul este unul dramatic, care a ajuns în presa internațională. Însă nu este prima dată când informații despre mafia lemnului din Suceava ajung în afara granițelor țării. Anul trecut, publicația britanică „The Guardian” prezenta un material despre furtul de lemn din România. Jurnalistul care a documentat materialul a venit personal în țara noastră, la Suceava și prezenta încă de atunci cazurile mai multor persoane care au avut de suferit pentru că au îndrăznit să vorbească despre amploarea pe care o are furtul de lemn din pădurile românești.
„Situația este în afara controlului autorităților centrale. Nu știu ce se întâmplă în aceste păduri. Nu folosesc imagini din satelit, nu folosesc instrumente inteligente.” (Ciprian Gălușcă, Greenpeace România)
Totuși, se pare că unele autorități centrale șiu ce se întâmplă cu adevărat în păduri. În presă se vehiculează tot mai des legătura pe care Gheorghe Flutur ar avea-o cu mafia lemnului din Bucovina.
"Domnul Flutur s-a lansat în politica mare de la direcția ROMSILVA Suceava. În perioada 2004 – 2008, Gheorghe Flutur a fost și membru în grupul parlamentar de prietenie cu Austria ... au început să transporte cu vagoanele, cu trenuri întregi cu lemn, către Austria. Totul cu acordul acestui om, Gheorge Flutur", Matei Alexandru, jurnalist.
Jurnaliștii au reamintit că primele contracte pe care firma austriacă Schwighofer Holzindustrie le-a avut în țara noastră au fost cele încheiate cu Direcția Silvică Suceava care era condusă atunci de nimeni altul decât Gheorghe Flutur. În 2009, societatea a inaugurat la Rădăuți cea mai mare centrală de la acea vreme de cogenerare pe bază de biomasă din România. Bineînțeles, de la festivitatea de deshidere nu a lipsit Gheorghe Flutur care, în acea perioadă, era președintele Consiliului JUdețean Suceava.
Cu toate astea, Flutur declara, potrivit presei, cu alte cvinte, într-un material video că defrișările nu se pot opri din cauza celor care se încălzesc iarna cu lemne.
Anul trecut, mafia pădurilor de la Suceava a fost adusă în atenția autoritățiilor competente de către președintele Sindicatului Național al Polițiștilor din România, criminalistul Bogdan Bănică. Acesta a reclamat la DNA furturi substanțiale din pădurile Sucevei. În reclamația sa, acesta ar fi inclus un lung șir de funcționari ai statului, care ar fi acoperit furturile, dar nu ar fi indicat și politicieni. Presa locală susține însă că „tot ce mișcă în Suceava e controlat de Ghiță Flutur”, care, tot potrivit presei, ar fi ajutat de fostul ministru al Mediului, Costel Alexe.
Bogdan Bănică a fost amendat de superiorii săi după ce a publicat o postare în care ar fi menționat că avea anumite suspiciuni de acte de corupție care ar fi fost comise de șeful de atunci al Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava, Clim Marian. Polițistul a mai prezentat atunci dovezi că lucrurile nu stăteau cum ar fi trebuit la Direcția Silvică Suceava. Șeful Biroului de Combatere a Delictelor Silvice și-ar fi angajat fiul, în urma unui „concurs”, la Ocolul Silvic Fălticeni. Potrivit ziarelor locale, asta însemna că ceea ce făcea tatăl pe teren putea fi foarte ușor acoperit în acte chiar de către fiul său.