MENIU

Culisele Statului Paralel | Impozit uriaș pentru ruine: majorare 500%. Cum vor edilii să salveze stațiunea Soveja

Sursa foto: adevarul.ro

Ionut Filimon, primarul comunei Soveja, a vorbit, luni seara, în cadul emisiunii „Culisele Statului Paralel”, despre impozitul uriaș pentru dezvoltarea stațiunii Soveja.

„Încă de anul trecut, de la începutul anului 2021, noi am avut mai multe întâlniri și am încercat să ajungem la un consens. Tot la începutul anului, am dat și hotărâre de Consiliu local, având în vedere clădirile și terenurile amandonate.

Nu ascund faptul că noi am avut mai multe întâlniri cu reprezentanții sindicatelor. Din păcate, de multe ori, discuțiile noastre au eșuat, fiindcă aveam un numitor comun. Noi vrem să dezvoltăm zona.

Acum ceva timp, iar ne-am întâlnit, am ajuns la discuția că vor începe să facă cea remediere. Din păcate, nu s-a întâmplat absolut nimic.

Aproximativ de un an și jumătate, ne chinuim să facă ceva cu acele clădiri, spunându-le ca noi, Primaria, putem să îi ajutăm, să îi spijinim atât cât putem. Din păcate, nu s-a întâmplat absolut nimic”, a precizat Ionut Filimon, în emisiunea „Culisele Statului Paralel”.

Mai multe articole despre:
Culisele Statului Paralel soveja ruine