MENIU

Culisele statului paralel | Gheorghe Falcă, dezvăluiri exclusive despre relația cu fiica omului de afaceri asasinat la Arad

Gheorghe Falcă

Gheorghe Falcă a negat luni, în emisiunea ”Culisele statului paralel”, că îl cunoaște pe Florian Coldea. Fostul primar al Aradului a admis însă că a vorbit de mai multe ori cu fiica omului de afaceri Ioan Crișan, asasinat recent. 

Falcă a negat că ar avea informații despre încrengăturile din Arad între lumea politică, Serviciile Secretere și mafioți. ”Dacă aș ști să răspund la această întrebare, aș fi un supraom. La aceste întrebări trebuie să răspundă instituțiile statului”, a spus acesta. 

”Nu l-am cunoscut pe domnul Crișan. Cu fiica sa, ultima conversație a fost în 2019  și am vorbit în viață de vreo 4-6 ori, nu mai mult. Doamna m-a înregistrat când încercam să o conving, fiind divorțată, să își lase copiiii la un eveniment. Când unul dintre părinți are un eveniment frumos, e foarte bine să lași copiii să participe. Am insistat asupra acestui lucru și s-a și întâmplat.
Pe domnul Coldea îl cunosc cum îl cunosc și cei din platou. Nu am fost coleg de facultate cu dânsul”, a spus fostul edil. 

Citește și: ”Culisele statului paralel | Informații BOMBĂ despre asasinatul de la Arad. Legăturile lui Ioan Crișan cu lumea politică și Florian Coldea”

Falcă a dat asigurări că Aradul este un oraș sigur pentru cetățeni.

”Deloc nu îmi este frică, Aradul este un oraș sigur, cu oameni credincioși, un oraș care se dezvoltă. Faptul că a existat o tragedie de genul acesta... nu putem pune siguranța cetățenilor pe seama acestui caz. Peste tot în lume vor fi oameni care greșesc”, a mai spus fostul primar.