CULISELE STATULUI PARALEL. Cum trece un cunoscut spital de psihiatrie evaluările de la ministerul lui Rafila: cu cârnații de Pleșcoi
Inventivitatea și corupția celor din sistemul de stat care eludează legile sunt, uneori, aproape de invidiat. Așa este și cazul celor de la cunoscutul spital de psihiatrie Săpoca, unde conducerea trece mereu cu brio evaluările de la Ministerul Sănătății cu „pachetele” ce conțin cârnați de Pleșcoi.
Un nou caz despre corupția din Ministerul Sănătății iese la iveală! Evaluările de 10 se dau la schimbul unei pungi de alimente! Conducerea Spitalului Săpoca a trimis un cadou special la Ministerul Sănătății: sacoșe pline cu cârnați de Pleșcoi! Ministerul nu infirmă, dar precizează că la data faptelor, ministrul Rafila se afla la Geneva.
Pe 23 mai, reprezentanții Sanitas, sindicatul care reprezintă 120.000 de angajați din Sănătate, a organizat un protest în fața Ministerului Sănătății.
În aceeași zi, la primele ore ale dimineții, la Spitalul de Psihiatrie Săpoca se făceau pregătiri mari. Un avertizor de integritate a semnalat faptul că frigiderul unității medicale a fost umplut cu pungi cu cârnați de Pleșcoi. La scurt timp, sacoșele au fost luate de acolo și puse într-un autoturism ce aparține Spitalului Săpoca, potrivit aceleiași surse. ( ilustram cu pozele)
În automobilul spitalului s-au urcat directorul economic de la Săpoca, Oana Aurelia Anica, și șoferul, conform aceleiași surse. După aproape o oră, automobilul iese din curtea spitalului din Săpoca. Destinația a fost una singură: Ministerul Sănătății.
La câteva ore distanță, jurnaliștii au surprins aceeași mașină cu numărul de înmatriculare de Buzău, în parcarea instituției din București. Directorul economic de la Săpoca, Oana Aurelia Anica, intră în Ministerul Sănătății cu primele pungi. După alte două minute, și șoferul a urmat-o cu o altă serie de sacoșe și pungi.
Bărbatul iese din minister și mai ia niște pungi din mașină și, din parcare, așteaptă un semn.
Protestul Sanitas s-a terminat la ora 13.30. La ora 13.51, iese din minister șoferul de la Săpoca. Acesta avea o pungă mică în care părea să fie un dosar. A intrat în minister cu cel puțin șase pungi în cele două ture făcute.
La 14.21, iese și directoarea economică de la Spitalul de Psihiatrie din Buzău, dar cu mâna goală.
Contactați de presă, reprezentanții Biroului de Presă ai ministerului au refuzat să ne răspundă la întrebarea dacă delegația de la Săpoca a fost sau nu pe 23 mai la București. Ei au precizat doar că sacoșele de la Săpoca nu au ajuns la Ministrul Sănătății și că Alexandru Rafila, la momentul incidentului, se afla în străinătate, la Geneva.
Spitalul de Psihiatrie Săpoca, județul Buzău, este în subordinea Ministerul Sănătății. Director este Gabriela Piriu, acuzată de sindicatele din spital de ilegalități și abuzuri, așa cum reiese din plângerile făcute la Direcția Națională Anticorupție. Ministerul condus de Alexandru Rafila nu a luat măsuri după reclamațiile primite de la angajații Spitalului de Psihiatrie Săpoca, aflat alături de altele sub monitorizare UE.