Culisele statului paralel | Cum a rămas România fără moștenirea Gojdu de 1 miliard de euro, servită Ungariei de „artizanii” Tăriceanu și Mihai-Răzvan Ungureanu

„România europeană este în pericol... Drumul european al României depinde de votul din 16 noiembrie”, îndemna la vot, în limba maghiară, Mihai-Răzvan Ungureanu în campania electorală pentru prezidențialele din noiembrie 2014, ca reprezentant al Alianței Creștin-Liberale (ACL). 

Și Călin Popescu Tăriceanu a rostit un scurt discurs în limba maghiară, în februarie 2019, la Congresul UDMR.

Mihai Răzvan Ungureanu, ministru de externe... al României.... Călin Popescu Tăriceanu, premierul României. Împreună, în 2005, au oferit un plocon regal Ungariei: moștenirea statului român lăsată de Emanoil Godju.

Un act de trădare națională, au strigat românii.

Emanoil Godju, om politic și avocat de succes, cu studii la Budapesta, Bratislava și Viena, a strâns o imensă avere din care a împărțit cu frații săi de neam până la ultima sa suflare.

S-a născut la 9 februarie 1802, într-o familie de aromâni originari din Moscopole, Albania. Apoi s-a mutat cu familia la Oradea. Tânărul Godju, cu sclipire de geniu, a plecat la studii universitare în Budapesta, Bratislava și Viena. A devenit unul dintre cei mai respectați avocați ai vremurilor, dar și un militant al interculturalității, deși nu a pus niciodată pe picior de egalitate țara lui, România, cu oricare altă țară.

Emanoil Gojdu a fost semnatar al Programului Politic de la Pesta al Revoluției din 1848, în care se stipula necesitatea folosirii neîngrădite în Transilvania a limbii române în școli, biserici și în problemele interne ale românilor.

A creionat un program politic la Ministerul Cultelor de la Pesta, Ungaria, în care era inclusă și înființarea unei secții care să se ocupe de școlile și bisericile ortodoxe românești. A înființat o fundație prin a trimis la școli de renume din întreaga Europă, peste 5.000 de tineri români. Printre bursierii lui Godju s-au regăsit și nume mari, fără de care istoria țării noastre ar fi arătat complet diferit astăzi: Traian Vuia, Octavian Goga, Victor Babeş sau Ioan Lupaș şi-au aprofundat studiile datorită lui Emanuil Gojdu.

Fundația Emanuil Gojdu a fost instituită prin testamentul pe care Emanuil Gojdu l-a autentificat la Budapesta la 4 noiembrie 1869, cu un an înainte să moară. Testamentul era însoțit de un acord clar, semnat atât de statul român, cât și de statul ungar. În act se consemnează că averea sa, aflată în capitala Ungariei, merge spre folosința "acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care ține de religia răsăriteană ortodoxă". Practic Gojdu a donat totul statului român. Ultima sa dorință a fost ca neamul moștenitor să continue ceea ce el începuse.

Moștenirea era evaluată la peste 3 miliarde de dolari, în 2005. Păduri, terenuri, clădiri impunătoare, dar și obiecte de valoare și bani aflate în bănci.

TESTAMENTUL LUI EMANOIL GOJDU PENTRU ROMÂNI

„Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud Dumnezeirea, căci m-am născut român: iubirea ce am către națiunea mea neîncetat mă îmboldește a stărui în faptă, ca încă și după moarte sa erump de sub gliile mormântului spre a putea fi pururea în sânul nației mele”, sunt cuvintele lui Emanoil Godju, potrivit bn24.ro.

În 1911, avocatul adunase o avere estimată la 2,5 tone de aur, fiind totodată proprietar al mai multor clădiri din centrul Budapestei, cunoscute azi sub denumirea de „Curţile Gojdu”.

În anii 1949, 1952 și 1953, statul a modificat de mai multe ori destinația moștenirii. În final, regimul comunist a dizolvat fundația Gojdu și a transferat bunurile la Ministerul Sănătății. Tot în anul 1952, statul ungar naționalizează, în paralel, patrimoniul.

La scurt timp, statul vecin s-a declarat stăpân peste ce a lăsat românul în urma sa, în ciuda testamentului. Dar, acordul lăsat de Emanoil Godju a fost atât de bine scris, încât în orice instanță internațională, moștenirea ar fi revenit în proprietatea statului român.

În actul-testament existent atât în limba română, cât și în franceză, avocatul a anexat o listă cu toate proprietățile, drepturile și obligațiile aferente patrimoniului, cu mențiunea că inventarul a fost realizat „prin buna învoială a părților, a cărei exactitate este recunoscută reciproc”. Partea română a fost reprezentată de ministrul Ion Lepădatu, iar partea ungară de un viconte.

Presiunile politice au lăsat acest act să stea în aer, iar interesul statului român față de recuperarea bunurilor a lipsit cu desăvârșire. Între timp, statul ungar a transformat clădirile în hoteluri, baruri și restaurante, pământurile sunt valorificate în diverse forme, iar statul român nu primește nici măcar o chirie.

Istoricul Petre Țurlea a declarat că, în 2002 a existat o primă intenție de restituire a bunurilor către poporul român. Nu s-a mers pe cale legală, însă, ci s-au început negocieri cu partea ungară.

În 2005, premierul Călin Popescu Tăriceanu împreună cu Mihai Răzvan Ungureanu, ministru al Afacerilor Externe, al cărui nume adâncește ironia acestui jaf al patrimoniului, modifică acordul dintre România și Ungaria și oferă pe tavă moștenirea de la Godju ungurilor.

Mai mult, actul a fost făcut în așa fel încât nu doar că se cedează toată averea unei noi înființate fundații româno-ungare, dar dacă statul român dorește să fie proprietar din nou peste vreun bun, trebuie să-l plătească.

Istoricul Petre Țurlea a dezvăluit faptul că în 2006, Tăriceanu și Ungureanu s-au adresat preoților, rugându-i insistent să spună în Parlament că Biserica Ortodoxă Română este de acord cu cedarea bunurilor către Ungaria. BOR a refuzat. Între timp, oficialii unguri anunțau în presa lor că „România renunță la patrimoniu”.

„Voința testamentară a lui Emanuel Gojdu nu se lipește în niciun punct cu ideea de fundație româno-maghiară, niciodată, sub nicio formă. Încălcarea voinței testamentare a lui Gojdu este, face acest act nul de drept! În al doilea rând, s-a făcut referire la faptul că Ungaria naționalizase în 1952. Pai dacă am merge pe același principiu cu ce a naționalizat regimul comunist în România, atunci marile proprietăți maghiare care astăzi au fost din nou revendicate și primite, ar trebui să fie în continuare ale statului român – castele, zeci de mii de hectare de pădure, ar trebui luate înapoi pe acest principiu. Dacă este un principiu firesc de reciprocitate”, declara Petre Roman la Antena 3. 

„Problematica Gojdu a intrat în relațiile România Ungaria destul de târziu, la 7 ani după revoluția din 1989. astăzi este ocazia ca în paralel cu acțiunea fundației de la Sibiu, pe care dorim să o sprijinim în continuare așa cum am făcut-o până acum, să putem obține ceea ce credem că ne legitimează european. Preferăm ca în curțile Gojdu astăzi să apară un restaurant, ca în curțile Gojdu să avem o librărie în care să fie carte ungurească”, declara Mihai-Răzvan Ungureanu, în iunie 2006, la dezbaterea ordonanței Gojdu dată de Guvernul Tăriceanu în decembrie 2005.

„S-a vândut pe o pungă de prune... Este treaba noastră”, afirma și Eugen Mihăescu, artist și grafician, senator și fost reprezentant permanent al României la UNESCO. 

În anul 2012 Mihai Răzvan Ungureanu, fost membru al fundației miliardarului maghiar George Soros, a fost recompensat cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Pecs pentru servicii aduse statului maghiar, potrivit pecsiujsag.hu. A mai adăugat astfel câteva rânduri în CV-ul său stufos și încă un patrimoniu înstrăinat pe lunga listă a jefuirilor neamului.