CULISELE STATULUI PARALEL. Litoralul românesc, două Românii complet diferite: Culisele vacanțelor politicienilor români
Astăzi, mergem la mare! Ibiza în Nord, tunelul timpului în Sud. Ambele puncte cardinale figurează pe harta aceluiași litoral românesc - împărțit, e adevărat, în două Românii complet diferite. În Mamaia Nord, coborând spre Năvodari, luxul dă pe afară din paharele pline cu licori efervescente și din tunurile cu spumă menită să încingă imaginația domnilor hotărâți să cheltuiască fără număr, ca să-și valideze condiția socială și să iasă din anonimat… Fete tinere, cu ochii pe jumătate deschiși și mințile pe jumătate închise, sunt însuflețite de muzica puternică ce bubuie din boxele uriașe scoase direct pe plajă, dar și de gândul că toată lumea e a lor…. Mâine nu mai există, iar dacă totuși va veni, noua zi nu va aduce niciun nor, ci doar și mai multă distracție.. Și astfel se consumă o vară întreagă în Nord.
Astăzi, Mamaia Nord-Năvodari s-ar clasa printre localităţile cu cele mai dezvoltate pieţe rezidenţiale din România, depăşind oraşe de dimensiuni medii şi mari, precum Craiova, Iaşi şi Oradea. Calculele indică investiţii de aproape 1 miliard de euro care au fost puse la bătaie pentru a pune oraşul Năvodari, alipit zonei Mamaia Nord, pe harta turistică a României. Și asta doar în ultimii 3 ani. În sezonul 2018, numărul de turişti pe litoral a atins un nivel record pentru ultimii zece ani: 1,5 milioane. Aproape un sfert dintre ei au venit cu tichete de vacanţă, care au stimulat afacerile la Marea Neagră. Astfel, hotelierii, agenţiile de turism şi furnizorii de servicii au câştigat peste 600 de milioane de euro. Investitorii din Mamaia îi sunt recunoscători și fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, care a pus osul la teabă ani la rând.
În Sud, în salba de stațiuni faimoase și inaccesibile cândva, hotelurile sunt încremenite în trecutul comunist, cu mici excepții. Dar chiar și ele smulg profit bun din buzunarele turiștilor. Privatizările fără viziune au făcut ca stațiunile să ajungă pe mâna unor milionari pragmatici care au transformat industria ospitalității în tunuri imobiliare, în batjocură la adresa românilor. Și cu aceste imagini, nici nu-i de mirare că politicienii români fug în străinătate să se relaxeze. Decât să gândească strategii de dezvoltare a turismului din acestă zonă, mai bine se ascund in destinațiile exotice și opulente de peste hotare. Primul care și-a luat zmeul și a luat-o la sănătoasa a fost chiar Mazăre - tocmai in Madagascar.
Pe vremuri, Traian Băsescu mai încerca să resusciteze turismul din Neptun, petrecându-și vacanțele în vila de protocol cu plajă privată. Seara, se ospăta la Cireșica.
O vreme și Elenei Udrea i-a plăcut litoralul românesc. Când era deputat PDL făcea gașcă mare și petrecea la karaoke, înălța lampioane, ieșea cu velierul pe mare sau făcea poze la mal cu președintele ei preferat, Traian Băsescu.
Între două excursii la Cannes și Monte Carlo, pe vremuri și Adrian Videanu mai dădea un șașe-șase pe litoralul românesc. Mare amator de table, dar mai mare iubitor de vacante de lux, fostul primar al Capitalei și-a petrecut multe weekenduri și la noi în țară, mai ales în perioada în care era anchetat de DNA și nu avea voie să plece în străinătate.
Victor Ponta, Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu sau Liviu Dragnea au fost mereu atrași de destinații de vacanță mai exotice. Lui Ponta, de exemplu, îi place mult America. Dar și mai mult îi place luxul - pe vremea când era premier, micul Titulescu și-ar fi petrecut un concediu la bordul luxosului vas de croazieră Oasis of the Seas.
Conform mai multor surse, cărora EurActiv.ro le-a protejat identitatea, Victor Ponta ar fi fost văzut îmbarcându-se împreună cu familia pe vasul aparținând companiei Royal Caribbean, în portul Everglades din Fort Lauderdale, Florida. Un oficial al companiei spunea atunci că prețul unui apartament pe Oasis ajungea la aproximativ 6 mii de dolari pentru două persoane, pe săptămână. Fostul premier și-ar fi petrecut vacanțele și în Miami, zvonuri alimentate atunci și de adversarii săi politici.
Despre Crin Antonescu se știe că și el a făcut măcar un concediu în America, pe cele mai multe petrecându-le în Italia, o destinație preferată a fostului președinte al Senatului.
Adrian și Dana Năstase sunt îndrăgostiți de Spania. Presa scria despre prima vacanță a fostului premier după ce a ieșit din închisoare. Năstase, soția sa Dana și fiii lor au petrecut un sejur de vis în Palma de Mallorca - capitala Insulelor Baleare. Apoi au ajuns în Cuba, unde familia Năstase a trăit experiențe inedite.
Vacanțele opulente și exotice îi plăceau și lui Liviu Dragnea. Vară sau iarnă, el a ales ani la rând Brazilia. Rise Project dezvăluia că fostul șef al PSD ar deține mai multe proprietăți aici.
Alina Gorghiu, pe vremea când era copreședinte PNL, a ales ca destinație de vacanță insula gecească Rodos. Câteva mii de euro ar fi costat-o un sejur într-un resort de 5 stele cu totul inclus.
Anul trecut, chiar înainte de pandemie, Dan Barna, şeful USR şi fost candidat la preşedinţia României, a avut parte de o vacanță de cinci stele în Aruba, alături de familie. Politicianul a ales cel mai tare complex al stațiunii, Renaissance Aruba, unde o camera costă aproximativ 450 de dolari pe noapte.
Campion la vacanțe pare a fi președintele României, Klaus Iohannis, deși pe cele mai multe le-a ținut la secret. O româncă vigilentă l-a deconspirat, însă, în 2018. Când, în urma apariției unei fotografii cu șeful statului surprins într-un aeroport din Spania, Administrația Prezidențială a fost nevoită să declare că în 2018, șeful statului a vizitat două țări într-o singură vacanță. A făcut cumpărături la Munchen, în Germania, apoi s-a relaxat pe plajele însorite din Tenerife. Informarea oficală arăta că vizitele au fost de lucru, nu de relaxare.
După ce a stârnit discuții în spațiul public din cauza vacanțelor dese în străinătate, Iohannis a hotărât să mai petreacă și pe acasă. În special în vila de protocol de la Neptun.