Culisele Statului Paralel | Criza alimentară prin care a trecut România în 1946
Bucuria încheierii celui de-al Doilea Război Mondial a fost știrbită de criza alimentară care a urmat. Chiar dacă a întors armele și a terminat războiul alături de Aliați, România a fost declarată țară învinsă și a fost obligată să achite despăgubiri de război, în special Rusiei. Din acel moment, zeci de mii de vagoane încărcate cu lactate, carne și cereale au luat calea Moscovei. Așa cum era de așteptat, achitarea acestei datorii a destabilizat și mai tare economia României, care încă își plângea cei peste 800.000 de morți și care încerca să repare infrastructura distrusă.
Nu a durat mult până a început criza alimentară. În primăvara și vara anului 1946, o parte dintre români mâncau orice fel de plante, chiar și iarbă, peste care presărau sare. Însă toamna a lovit crunt. Vegetația s-a uscat așa că oamenii au început să mănânce orice: humă, lipici, clei, accesorii din piele și chiar hamurile cailor.
„În cazul în care nu se îmbunătăţesc transporturile de cereale, populaţia de pe teritoriul inspectoratului riscă să moară de foame în proporţie de 65-75%. Pe teritoriul judeţului Vaslui, populaţia mânca la două-trei zile o zeamă din turte de floarea-soarelui, terci de tărâţe şi făină de ghindă”, arată un raport al Jandarmeriei din anii 46-47, citat de Adevărul.
În aceste condiții, cei care mai puteau să facă rost de mâncare plăteau prețuri exorbitante. Rapoarte din acea perioadă arată că în unele orașe, precum Brăila și Galați, locuitorii erau nevoiți să achite 18.000 de lei pentru pâine și 15.000 de lei pentru un kilogram de mălai. Și lista de așteptare era lungă. Oamenii erau nevoiți să rabde și trei săptămâni până să pună mâna pe o pâine.
În primăvara anului 1945 au fost înființate magazine pentru salariații întreprinderilor, însă, un an mai târziu, în acestea nu se mai găsea nimic de mâncare. Astfel, la finalul anului 1946, România se afla în pragul colapsului economic.
Inflația și devalorizarea monedei naționale au pus capac. Unele persoane au ales să își părăsească posturile și să se orienteze spre alte meserii mai bine plătite. De exemplu, în timp ce un învățător câștiga cel mult 90.000 de lei pe lună, cei care încărcau vagoane cu lemne ajungeau să primească aproape 9.000 de lei pe zi.
Prețurile au continuat să crească cu viteza luminii. Astfel, un kilogram de orez care ajungea în vara anului 1946 la 4.200 lei, costa în octombrie pese 20.000 de lei. Făina a trecut de la 340 la 7.800 de lei/kilogram iar grișul de la 240 la 7800 de lei pe kilogram.
În aceste condiții, produsele de panificație au ajuns să fie considerate un lux. De aceea, dar și pentru a stopa schimburile pe care le făceau speculanții cu mâncare, liderii vremii au decis să ia măsuri și să oprească fabricarea chiflelor și a covrigilor.
Comunitatea internațională nu a rămas pasivă la criza prin care trecea România. Țara noastră a început să primească de la Crucea Roșie Internațională ajutoare ce constau în cereale, grâu, porumb, dar și articole vestimentare.
Și o organizație a evreilor a trimis ajutoare către cetățenii români de etnie evreiască.
În aceeași perioadă, peste 54.000 de copii subnutriți din zonele sărace ale țării au fost mutați în alte părți mai puțin afectate de criza alimentară. O parte dintre ei au ajuns în Polonia și Bulgaria, unde au fost găzduiți temporar de localnici.