MENIU

CULISELE STATULUI PARALEL - Comoara geotermală de sub județul Ilfov - Cine se opune exploatării

România are o treime din apele termale și minerale ale Europei! Iar unul dintre cele mai importante rezervoare se află chiar în pământul din nordul Bucureștiului și al județului Ilfov. Resursa ar putea ajuta localitățile din zonă să își rezolve problemele cu termoficarea, potrivit publicației panorama.ro. Deocamdată însă, nu se fac pași în această direcție. Doar aripa din Balotești a Spitalului SRI „Agrippa Ionescu” folosește resursa geotermală pentru încălzire. Iar o companie din Austria a construit tot în Balotești un complex spa, unde se valorifică apele geotermale din zonă.

În schimb, interesul autorităților pare să fie contrar celui așteptat. Deasupra unui puț prin care ar trebui să fie scoasă și valorificată apa geotermală, s-a construit ilegal o parcare privată.

Potrivit surselor Realitatea PLus au existat presiuni pentru ca acest lucru să se întâmple, din partea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a președintelui CJ Ilfov, Hubert Thuma și, din umbră, din partea lui Bogdan Mîndrescu, secretarul de stat din ministerul Transporturilor. În schimb, omul de afaceri care a construit parcarea, George Gaiță, spune că din contră, au existat persoane care i-au pus piedici. Primarul orașului Otopeni, Silviu Gheorghe, este cel care a refuzat să dea autorizația, potrivit surselor Realitatea Plus.

În 2019 Consiliul Local al orașului Otopeni a aprobat un PUZ pentru construirea acestei parcări private.

Despre apele termale din nordul Capitalei se știe încă din anii ’80, când au avut loc primele forări. Rezervorul este unul foarte generos în comparație cu cele din Bihor sau de pe Valea Oltului, potrivit panorama.ro. Acesta are o suprafață de aproximativ 300 de km pătrați, iar temperatura poate ajunge până la 84 de grade Celsius.

Ce planuri există însă pentru acest bazin de ape geotermale? La acest moment investițiile la nivelul județului Ilfov, nu există, chiar dacă în Strategia de Dezvoltare a Județului figurează două proiecte importante. Acestea zac la sertar, iar singura investiție se învârte în jurul spitalului SRI, secția din Balotești. Acesta a trecut de la o centrală pe gaze, la una pe ape geotermale, iar investiția a costat aproape 2 milioane de euro.

Iar un proiect al Companiei Naționale Aeroporturi București încearcă să urmeze pașii făcuți de SRI la Spitalul din Balotești. CNAB a deschis un proiect de peste 700 de mii de euro pentru înlocuirea uneia dintre centralele termice ale Aeroportului Otopeni cu o centrală geotermală. Licitația a fost însă anulată de două ori de conducerea CNAB din cauza faptului că nu s-a prezentat niciun operator, cel mai probabil din cauza caietului de sarcini scris greșit, după cum notează Buletin de București.

Cel mai de succes proiect în ceea ce privește apele geotermale este centrul de spa de la Balotești. Aici au fost săpate și ultimele puțuri în bazinul geotermal, la o adâncime de 3,1 km. Ele aduc ape geotermale cu temperaturi de 81 de grade Celsius. Din 2016, centrul spa a primit peste 4 milioane de vizitatori, din care mai bine de un sfert au fost turiști străini.

Un alt exemplu că se poate este Beiuș, orașul încălzit cu apă geotermală. Aici s-a descoperit de peste 30 de ani un izvor termal, iar mai multe cartiere au fost racordate la sistemul de încălzire bazat pe ape geotermale. Prețul gigacaloriei la Beiuș era la sfârșitul anului 2021 de numai 95 de lei. Spre comparație, în București, prețul real este în jur de 860 de lei. 

Mai multe articole despre:
ape termale ilfov