MENIU

CULISELE STATULUI PARALEL. Claudiu Târziu: „Certificatul verde încalcă multe dintre drepturile cetățenilor”

Certificatul Covid împarte România în două. Foto/Profimedia

Co-președintele AUR, Claudiu Târziu, spune că implementarea certificatului Covid înseamnă încălcarea drepturilor cetățenilor și consideră că acest document nu poate fi aprobat sub nicio formă.

„Certificatul verde ar interzice multe drepturi ale românilor. Nu o spunem noi, ci instanțele de judecată care au anulat prelungirea stării de alertă. Este vorba de lunile iunie - august. În motivarea instanței se arată că sunt încălcate drepturi cu care oamenii se nasc. În Senat, nu s-au găsit suficienți parlamentari ca să voteze o astfel de lege. Noi și PSD am votat împotrivă. Este o advărată samavolnicie.

Acest document nu poate fi aprobat în nicio formă. Oamenii  trebuie lăsați să aleagă liber, dacă suntem totalitar, să ne anunțe.

Vaccinul este un tratament care se aplică celor care și-l asumă și au încredere în autorități că știu ce fac. Nu e nevoie de vaccin, avem și tratamente medicamentoase. Oamenii umplu spitalele că nu au acces la medicamente și nici nu se face testare. Nu s-a acordat atenție niciunei variante, ci doar a vaccinului”, a declarat co-președintele AUR în emisiunea CULISELE STATULUI PARALEL.