Culisele Statului Paralel | Autostradă cu tunel în zona de câmpie pe banii noștri. Investiții cu multe semne de întrebare
Fiecare kilometru din viitoarea autostradă care va lega Ploieștiul de Brașov va costa 87 de milioane de euro! Potrivit Hotnews, valoarea întregului proiect se ridică la peste 9 miliarde de euro, o sumă în jurul căreia sunt numeroase semne de întrebare. După ce s-au analizat mai multe variante de traseu, s-a ales una la fel de controversată ca valoarea autostrăzii. Cifrele și traseul nu sunt însă finale.
Autostrada de pe Valea Prahovei ar urma să aibă 105 kilometri și să coste peste 9 miliarde de euro. Ca o comparație, CNAIR are semnate deja contractele de proiectare și execuție pe toată autostrada Sibiu - Pitești, cu un cost total de sub 3 miliarde de euro.
Compania care revizuiește studiul de fezabilitate pentru Ploiești-Brașov a ales o variantă de traseu în care aproape jumătate din distanța autostrăzii este prin tunel, adică aproximativ 50 de kilometri.
Dorința de a face tuneluri a fost atât de mare încât, pentru început, consultantul a băgat autostrada A3 în subteran lângă Ploiești. Mai exact, din locul în care se termină acum A3 București-Ploiești, continuarea autostrăzii în acea zonă de câmpie ar urma să se facă printr-un tunel de aproximativ 2,7 km. Iar autostrada continuă până aproape de Câmpina, unde consultantul a dat câștigătoare varianta cu un tunel de 13 km care să treacă pe sub râul Prahova, tot într-o zonă deschisă ca relief, scriu cei de la Hotnews.
Apoi, la Comarnic și Posada, A3 ar urma să intre din nou într-un tunel de aproape 12 km, iar în zona Sinaia și Bușteni autostrada va intra într-o serie de mai multe tuneluri și structuri. Mai departe, urmează alt tunel de peste 7 km în zona Predeal pe coborârea prin zona Pârâul Rece spre Râșnov.
Dincolo de tuneluri, traseul prevede și un număr impresionant de poduri și viaducte, lucrări care măresc costul de realizare al proiectului. Curios este tot faptul că acestea apar în număr mare inclusiv pe sectoarele de câmpie sau cu relief deschis. Spre exemplu, după tunelul de aproape 3 km propus lângă Ploiești, autostrada A3 ar urma să aibă nu mai puțin de 6,8 km de poduri. Dintre acestea, multe sunt construcții uriașe, lungi de peste 1 kilometru fiecare.
Purtătorul de cuvânt al Companiei de Autostrăzi a transmis pentru HotNews.ro că cifrele vehiculate și soluțiile propuse nu sunt finale și că se vor modifica până la selectarea unui traseu final. CNAIR are ca orizont de timp finalul anului pentru stabilirea finală a traseului autostrăzii Ploiești - Brașov.
Iar Ministrul Transporturile spune că cifrele vehiculate sunt unele mult prea mari.
„Ar trebui să venim cu variante care să ne ducă într-un final la o sumă apropiată de 8 miliarde de euro pentru 100 de km de autostradă. Eu înțeleg toate chestiunile care țin de autoritățile locale, e o zonă turistică și dezvoltată, trebuie să ținem cont de specificul fiecărei localități, dar trebuie să găsim un echilibru. (...) Pot să spun cu toată tăria că o asemenea sumă mi se pare mult prea mare”, a spus Sorin Grindeanu.
Însă până în momentul în care vom circula pe autostradă până la munte, mai este un drum lung și anevoios. Studiul de Fezabilitate pentru autostradă trebuie finalizat în 30 de luni, iar 18 au trecut deja. În această perioadă nici măcar nu s-a trecut de prima etapă, potrivit lui Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructură.