MENIU

CULISELE PUTERII |Miron Mitrea, despre arestarea lui Gică Popescu: Niște cetățeni au hotărât să pună ei mâna pe FRF și să facă un bănuț

Miron Mitrea

Miron Mitrea a vorbit joi, în emisiunea ”Culisele Puterii” de la Realitatea Plus, despre loviturile care au distrus fotbalul românesc, în urma dezvăluirilor făcute de fostul deputat fugar Cristian Rizea. Subiectul principal s-a concentrat pe îndepărtarea lui Gică Popescu, un simbol al țării noastre, în momentul când voia să candideze la conducerea Federației de Fotbal. Acesta a fost arestat în ”Dosarul Transferurilor” cu o zi înaintea alegerilor. 

La Federație, Președinte a ajuns Răzvan Burleanu, un produs politic, fără nicio legătură cu performanța fotbalistică.

”Știm cu toții ce s-a întâmplat atunci. Gică Popescu este un simbol al fotbalului românesc, fost căpitan al FC Barcelona. Generații întregi ne-a făcut mândri. L-am stimat și l-am iubit. În momentul respectiv, niște cetățeni - Rizea o să ne spună mai mult - au hotărât că este bine să pună ei mâna pe Federația de Fotbal să facă și ei un bănuț, să-și facă reclamă și l-au băgat pe Gică Popescu în pușcărie. Hai să nu ne facem, noi politicienii, că am auzit astăzi! Noi știm asta. La un moment dat, o echipă care conducea România atunci, în frunte cu Ponta și cu Dragnea și cu alții - nu știu eu sigur, dar văd ca Rizea îl dă pe Dîncu și Rizea știe, știe bine, că era toată ziua cu ei la masă de dimineață până seara. Ei au hotărât să-l pună pe Gică la păstrare numai să nu conducă Federația de Fotbal. De ce a apărut astăzi discuția? Pentru că am ajuns să fim rușinea Europei la acest sport. Echipa de fotbal, sportul, sunt un ambasador al țării. Aș vrea să-i vad pe cei care și-au băgat codița ca să aducă un cetățean de care nu știa nimeni și care a fost votat de fotbalul de sală, de fotbal cu mâna, fotbalul feminin, fotbalul de copii, dar noi nu știm cine este. Dar am mai văzut cazuri din asta, nu? Când în locul doamnei Lipă la  Comitetul Olimpic a apărut un jucător de rugby. Este adevărat, făcuse sport. Mă, dar Lipă, când intra în barcă, reușea mereu pentru România. Cum să o dai la o parte că nu e destul de bună?! Dar are consilieri. E un simbol al României. Tot ăștia au dat-o jos. Gică Hagi, Gică Popescu, Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Lipă și mai sunt, dar sunt simbolurile României. Eu sper să iasă totul la suprafață și noi nu lăsăm să nu iasă!”, a comentat Mitrea.

Citește și ”VIDEO Cum l-a "executat" statul paralel pe căpitanul Generației de Aur, Gică Popescu, pentru a face loc oamenilor lui Dîncu