MENIU

Cu ce planuri vine Eduard Novak pentru sportul românesc în 2021

Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului

Noul ministru al Tineretului și Sportului a anunțat deja primele planuri pentru anul viitor. El a mărturisit într-un mesaj transmis miercuri seară și emoțiile pe care le-a avut la votul din Parlament și că este onorat pentru încrederea acordată. 

 

„Emoţii uriaşe astăzi la votul de învestitură. Sunt onorat pentru încrederea acordată! Noua titulatură, cea de ministru al Sportului deschide un nou drum, iar provocările sunt combustibil pentru mine.

Anul 2021 va fi anul reconstruirii, al curajului. Vom reclădi acolo unde este nevoie, pentru a reveni cu toții la ceea ce iubim. Disciplina oferită de ciclism și patinaj mă ajută enorm în acest moment. Voi lupta, alături de echipa mea, pentru viitorul sportului românesc”, a scris Eduard Novak pe pagina sa de Facebook.

Guvernul Cîţu a primit votul de învestitură, miercuri seară, cu 260 de voturi ”pentru” în Parlament, după audieri-maraton, a depus și jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis și a avut și prima reuniune la Palatul Victoria.

GUVERNUL de coaliție a trecut de Parlament cu 260 de voturi pentru. Florin Cîțu: „Mulțumesc pentru încredere, la treabă!”

Mai multe articole despre:
eduard novak ministerul sportului