MENIU

"Cu ce dracu mă ajută pe mine?" Comisia de la Veneţia îi explică lui Dragnea că e "lucrul dracului"

Dragnea, obligat să anunţe când legile îl favorizează personal
Comisia de la Venetia, opinie clara

Liviu Dragnea se face că nu înţelege că e o problemă majoră ca parlamentarii să dea legi care îi favorizează direct.

Într-o reacţie violentă la adresa jurnaliştilor cale l-au întrebat despre proiectul "închisorii la domiciliu", şeful PSD e explodat: „Și cu ce dracu mă ajută pe mine, ca să înțeleg și eu? Că totuși, m-am săturat! Înseamnă că orice lege mă favorizează pe mine”, a fost replica nervoasă a lui Dragnea.

Cea mai recentă Opinie a Comisiei de la Veneția, cu privire la codurile penale iniţiate de parlamentarii PSD-ALDE, îi explică cât se poate de clar lui Liviu Dragnea că fenomenul legilor cu dedicație este o problemă serioasă într-o democraţie.

Comisia spune clar, la paragraful 38 din Opinia recentă, că noile legi pot afecta direct proceduri judiciare aflate pe rol în care sunt implicați chiar parlamentarii.

"Comisia nu poate ignora faptul că Parlamentul a adoptat aceste modificări controversate la codurilor penale în timp ce ele vor afecta în mod direct procedurile judiciare în curs de desfășurare în care sunt implicați unii parlamentari", este mesajul explicit al Comisiei de la Veneţia pentru Puterea de la Bucureşti.

Comisia aminteşte de un precedent juridic - o decizie a justiţiei în cazul Stran Greek Refineries şi Stratis Andreadis v. Grecia, în care intervenția legiuitorului a fost criticată pentru că a influenţat procedurile judiciare în care statul însuși era parte.

"Principiul statului de drept și noțiunea de proces echitabil consacrat la articolul 6 se opun oricărei intervenții a legiuitorului asupra administrării justiției menită să influențeze hotărârea judecătorească a litigiului. În concluzie, statul a încălcat drepturile reclamanților intervenind într-o manieră decisivă pentru a se asigura că va avea parte de un rezultat favorabil", se spune în decizia judecătorească amintită de Comisie.

Deputatul USR Silviu Dehelean, membru al Comisiei juridice, arată că Liviu Dragnea a încălcat şi Codul de conduită al parlamentarilor. USR a considerat că președintele PSD încalcă articolul 5 din Codul de conduită privind obligația parlamentarilor de a anunța atunci când au un interes personal în modificarea legilor.

"Sintagma legi cu dedicație nu e un simplu slogan anti-PSD. E mai degrabă dictonul politic al lui Liviu Dragnea, omul care și-a pus întreaga influență în scopul rezolvării problemelor sale penale. Începând cu 2017, Partidul Social Democrat, prin grupurile sale parlamentare, a fost pus în slujba votării legilor cu dedicație. Sigur că domni precum Iordache, Nicolicea sau alții de aceeași factură vor susține că au gândit aceste modificări legislative fără a analiza cui anume i-ar putea servi. În fapt, însă, realitatea e mult mai simplă: niciun amendament, oricât de sensibil sau generos ar putea părea, nu a fost inițiat fără a ști cu precizie în ce speță sau cărui justițiabil îi va folosi. Dincolo de toate avertismentele lansate de USR, cea mai recentă Opinie a Comisiei de la Veneția, la paragraful 38, semnalează fenomenul legilor cu dedicație", arată deputatul USR.

În timp ce Codul de conduită obligă fiecare parlamentar să anunțe când există un interes personal în modificarea unei legi, Liviu Dragnea a votat fără probleme modificarea definiției abuzului în serviciu din Codul penal.

Este de notorietate că Dragnea are un proces – și o condamnare în prima instanță – tocmai pentru instigare la abuz în serviciu, "dar acest detaliu nu i-a împiedicat pe liderii PSD", mai spune oficialul USR, "să susțină că modificările n-au nicio legătură cu problemele penale ale președintelui Camerei".

Mai multe articole despre:
Liviu Dragnea comisia de la venetia