MENIU

Cu ce au fost serviți invitații la nunta Principelui Nicolae

Invitații la nunta Principelui Nicolae și a Alinei Binder au fost serviți doar cu „mâncare românească, ușor reinterpretată”, a declarat pentru viva.ro chiar unul dintre nașii cuplului, Liviu Popescu. Atmosfera a fost întreținută de Aurelian Temișan, care a mărturisit că invitații au dansat pe rupte.

Invitații la nunta Principelui Nicolae și a Alinei Binder au fost serviți cu tot felul de delicatese românești, atât în noaptea nunții, cât și înainte de eveniment, dar și a doua zi.

Nașul Liviu Popescu, unul dintre masterchef-ii de la Pro TV, a declarat pentru viva.ro că a fost o nuntă specială, „care-a durat nu trei zile, ca-n basme, ci patru. Și asta, pentru că am avut petrecere vineri seara, la Biutiful, cu 100 de invitați, sâmbătă seară, am petrecut alături de 150 de invitați la un cocktail, duminică, a fost nunta, iar astăzi (n.r. luni) ne-am reîntâlnit la brunch”.

Potrivit acestuia, de fapt, au fost două brunch-uri: „unul după 12 noaptea, un bufet cu ciorbă de potroace și bunătățuri românești, mezeluri crud uscate, brânzeturi, pâine de casă”.