MENIU

CTP, verdict crunt pentru Halep: Coborârea ei e fără speranţă de revenire

Halep si CTP

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu îi transmite un mesaj demoralizator Simonei Halep, după suita de eşecuri uluitoare din ultimele luni: NU SUNT ŞANSE DE REVENIRE, crede comentatorul român.

Simona Halep a plecat cu gândul de a câştiga ambele turnee de la Dubai şi Doha, dar a sfârşit prin a fi eliminată în primul tur, în ambele competiţii.

Sportiva de 24 de ani a fost criticată dur de Cristian Tudor Popescu, după evoluţiile din 2016, la Digi Sport.

"Din păcate, nu e o problemă pasageră şi nu mai e o problemă fizică. A pierdut meciuri la capacitate maximă fizică. Problema fundamentală este că nu are decât un fel de a juca. Federer are de exemplu patru feluri de a juca. A ajuns numărul 2 printr-un singur joc, de pe fundul terenului, deplasare bună, paşi mărunţi, motoretă, ajunge la mingi şi returnează un număr mare de mingi şi o obligă pe adversară să greşească.

Dacă vă uitaţi la toate înfrângerile Simonei, toate adversarele au în comun atacul, cum au ocazie să atace, lovesc, ele sunt cele care conduc jocul. În faţa unui acest tip de adversare, în ultimele nouă luni nu a reuşit decât un singur rezultat mare, cel mai mare al carierei, victoria cu Azarenka, de la US Open. Adversarele ei au învăţat să o bată. Anul trecut, nu dormeau înainte de meciurile cu ea. Acum sunt mai liniştite pentru că Simona a devenit de bătut.

Simona a jucat în ultimele șapte luni şi jumătate din meciurile disputate în aceeaşi perioadă a anului trecut. De la meciul cu Pennetta, fie a pierdut meciuri în primele tururi, fie s-a retras, fie a câştigat chinuit. Nu ai meciuri în picioare pentru că pierzi în primul tur şi pierzi în primul tur pentru că nu ai meciuri în picioare", a declarat CTP, potrivit digi24.ro.

"Coborârea ei, la cum o văd eu în acest moment, e fără speranţă de revenire”, a comentat Cristian Tudor Popescu.

Mai multe articole despre:
ctp Simona Halep