CTP: Dragnea, terorist autoradicalizat, dispus să se autodetoneze
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu este de părere că România se îndreaptă în marş spre instaurarea unei dictaturi național-socialiste, iar Liviu Dragnea este asemeni unui terorist dispus să se autodetoneze.
„Suntem în marș acum spre instaurarea unei dictaturi național-socialiste în România. Accentele sunt clare. Partidul este țara, este statul, este poporul, e justiția. Deci partidul care este totul în acest moment, cum l-a definit domnul Dragnea, cum l-au definit antevorbitorii săi", a explicat Cristian Tudor Popescu la digi24.
El a adus ca argument în privința declarațiilor sale și „criteriul rasial".
„Am auzit de nenumărate ori, în ultima vreme, de la acești domni și în această seară de la domnul Marian Oprișan, că România trebuie să aibă un președinte român. S-au spus aceste lucruri mereu împotriva celor care nu sunt români de sânge. Campania de înlăturare a lui Iohannis va fi axată acum pe componenta rasială: nu este român, nu este român genetic. Am spus, național-socialism", a continuat jurnalistul.
Cristian Tudor Popescu a reamintit și că una dintre figurile marcante al regimului nazist, Hermann Goering este creditat cu următoarea zicere: „Când aud de cultura, îmi vine să scot pistolul".
„Domnul Dragnea tocmai ne-a spus că bărbăția nu se găsește la librărie. Deci noi trebuie să fim români și bărbați, nu trebuie să fim educați, nu trebuie să fim instruiți, nu avem ce face cu cărțile. Putem să le aruncăm, putem să le ardem. Ce să facem cu librăria? Trebuie să fim români, bărbați și tari de genunchi", a spus jurnalistul.
CTP consideră că „antioccidentalismul a fost etalat în toată agresivitatea lui", odată cu discursul lui Liviu Dragnea la Consiliul Național al PSD. Jurnalistul spune că nici măcar Nicolae Ceaușescu nu a abordat o asemenea agresivitate în discursul antioccidental. „Ăsta e discurs de jupân de bandă, nu mai e un partid!", a arătat CTP.
Liviu Dragnea „e radicalizat aidoma unui terorist. E un terorist radicalizat în acest moment Dragnea, dispus să se autodetoneze și să ia pe câți mai mulți cu el", e de părere jurnalistul.