CTP a revenit la convingerea din 2014, după raportul CIAS: "Mă abţin să-l calific erou pe Iovan"
La aproape doi ani de la teribilul accident din Apuseni, luni au fost scoase la lumină rezultatele expertizei tehnice ale prăbuşirii aeronavei în care Adrian Iovan şi studenta Aura Ion şi-au găsit sfârşitul.
Motoarele au fost cercetate de specialişti din Statele Unite, iar rezultatul a arătat că acestea funcţionau în parametri optimi. În raportul preliminar făcut public la începutul acestui an, condiţiile meteorologice au fost considerate drept cel mai important factor care a dus la prăbuşirea avionului. În cel final, făcut public luni, îngheţarea motoarelor şi o eroare a managemenului misiunii sunt considerate principalele cauze ale prăbuşirii.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a revenit cu o postare pe Facebook în care a reiterat ideea din 2014, atunci când a comentat cauzele accidentului aviatic din Apuseni.
"Pentru că am spus la televizor cele reproduse mai jos, am încasat la vremea respectivă (22 ianuarie 2014) un puhoi de insulte greu de tipărit, de la persoane patrioate simțitoare:
Există o regulă neagră în aviaţie. Un accident nu se produce niciodată dintr-o singură cauză, se produce prin conversia mai multor vectori, care la un moment dat se suprapun şi atunci se produce accidentul. Şi în acest caz este vorba de o intersecţie de mai multe cauze care ţin de modul în care s-a făcut cursa, de starea vremii, de starea tehnică a avionului, de manevrele care s-au făcut. Dumnezeu să-l odihească pe domnul Iovan! Vom vedea ancheta>.
Raportul de anchetă oficial, de astăzi, 19 oct., vorbește, după mai mult de un an și jumătate, despre greșelile fatale comise de pilot.
La capitolul "cauzele producerii accidentului" se specifica urmatorul lucru: "Cauza producerii accidentului consta in oprirea motoarelor ca urmare a givrajului sever al carburatoarelor".
La capitolul "cauze favorizante", apar urmatoarele observatii:
-► "evaluarea eronata a factorilor de risc specifici desfasurarii acestui zbor datorata intreruperii mari de la zbor si lipsei de experienta a echipajului pe aeronava BN-2A-27, inclusa in clasa MEP".
-► "decizia eronata a comandantului aeronavei de a continua misiunea de zbor in conditii meteorologice care au favorizat givrajul sever al carburatoarelor".
-► "decizia eronata a comandantului aeronavei de a zbura o lunga perioada de timp in conditii de givraj".
-► "deciza eronata a comandantului de a continua misiunea sub AMA, in conditii de zbor IMC dupa reguli de zbor IFR".
-► "decizia eronata a comandantului aeronavei de a decola cu masa peste limita maxima admisa si pozitia centrului de greutate in afara limitelor calculate si impuse de producator".