MENIU

CSM, după discuțiile cu liderii politici pe tema reformării pensiilor speciale: "Lezează fundamental independenţa Justiţiei"

Sediul CSM

Consiliul Superior al Magistraturii anunță că susține pozițiile exprimate de instanțe și parchete,  prin care se condamnă încercarea de modificare a statutului magistraților prin așa-numita reformă a pensiilor de serviciu. După o discuție pe care președintele CSM, președidntele ÎCCJ și procurorul general al PÎCCJ au avut-o cu liderii politici, Consiliul anunță că negocierile vor continua.

„Având în vedere iminenta modificare și completare a unor acte normative în domeniul sistemului public de pensii, Consiliul Superior al Magistraturii înțelege nevoia de reformare a sistemului de pensii.

Totodată, Consiliul ia act și susține necondiționat poziția exprimată de magistrați în adunările generale convocate astăzi, 20.06.2023, în sensul că această situație este de o gravitate deosebită şi lezează fundamental independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor, cu consecinţe directe asupra actului de justiţie.

 

În acest sens, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, împreună cu președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au avut o întâlnire cu reprezentanții puterii executive și legislative, în vederea prezentării impactului pe care l-ar putea avea modificările legislative propuse asupra sistemului de justiție, care deja se confruntă cu o lipsă acută de personal, în contextul perpetuării incertitudinii cu privire la statutul profesioniștilor din cadrul sistemului judiciar.

 

Reamintim deschiderea Consiliului spre o cooperare loială cu autoritățile implicate în procesul de reformă și faptul că nu ne opunem reformării sistemului pensiilor de serviciu, ci, dimpotrivă, suntem preocupați de găsirea celor mai adecvate soluții normative pentru a da eficiență acestui proces, cu respectarea independenței justiției și a jurisprudenței Curții Constituționale în materie.

 

În considerarea tuturor acestor aspecte, în zilele următoare urmează să aibă loc alte întâlniri între președintele Consiliului și reprezentanții puterii executive și legislative pentru identificarea celei mai bune soluții legislative pentru a asigura statul de drept, independența justiției și previzibilitatea legii”, transmite CSM.

Mai multe articole despre:
csm pensiile speciale lezeaza fundamentale