Cseke Attila: „33 de noi creşe vor putea intra în achiziţie publică”
Ministerul Dezvoltării a aprobat finanţarea a încă 33 de creşe moderne şi eficiente din punct de vedere energetic, incluse în Programul naţional de construire de creşe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a anunţat ministrul Cseke Attila.
Astfel, în Medgidia, Valea Călugărească şi Ghiroda, va fi construită câte o creşă mare (pentru câte 100-110 copii), iar localităţile Oşorhei, Făgăraş, Turda, Bolintin-Vale, Sovata, Bucov şi Măureni vor beneficia de câte o creşă medie (fiecare cu o capacitate de 70 de copii). Totodată, câte o creşă mică (pentru câte 40 de antepreşcolari) va fi finanţată în Pâncota, Nojorid, Oţelu Roşu, Târgovişte, Lieşti, Băleşti, Baia Sprie, sectorul 3 al municipiului Bucureşti, Bălăuşeri, Solovăstru, Târgu-Mureş, Ardud, Şimleu Silvaniei, Hilişeu-Horia, Ogrezeni, Sântămăria-Orlea, Gârcina, Râfov, Nuşfalău, Baia, Dolhasca, Liteni şi Moara.
În 2021, Ministerul Dezvoltării a demarat un amplu program pentru construirea de creşe, prin care vor creşte semnificativ locurile din creşele de stat. Creşele vor fi construite după un proiect tip, elaborat de minister, care vine în ajutorul autorităţilor publice locale şi care va diminua timpul necesar construcţiei.