Croația impune noi restricții anti-Covid - controale la graniță
Autoritățile din Croația au anunțat, miercuri, noi restricții pentru combaterea pandemiei, care vor fi în vigoare până pe 15 aprilie. Printre acestea se numără închiderea sălilor de sport, a celor de joacă pentru copii și restricţionarea călătoriilor transfrontaliere.
Echipa naţională croată de gestionare a crizei provocate de pandemia de coronavirus a precizat că interzicerea antrenamentelor în interior nu se aplică și competiţiilor sau sportivilor de performanţă.
În ceea ce privește circulația, autoritățile de frontieră vor solicita teste rapide antigen, certificate cu vaccinurile ruseşti şi chinezești sau certificatele care dovedesc recuperarea în urma infectării cu Sars-Cov-2. Acestea vor fi considerate valabile timp de 180 de zile. Trecerea frontierei a fost reglementată datorită vizitelor turistice, cu excepţia nomazilor digitali şi a copiilor, potrivit Agerpres.
Bilanțul epidemiei din Croația depășește 271.630 de cazuri Covid-19 și 5.950 de decese.