MENIU

Croația ar putea intra în Schengen înaintea României și Bulgariei, deși a aderat la UE cu 6 ani mai târziu

Croația intră în Schengen înaintea României

Croația ar putea adera la Spațiul Schengen înaintea României și a Bulgariei, țări care au intrat în Uniunea Europeană cu șase ani mai devreme. 

Informația apare în cotidianul Vecernji List, de la Zagreb, care susține că cererea țării, cel mai nou stat membru, ar putea fi analizată separat. 

Aderarea Croaţiei ar putea fi inclusă pe agenda preşedinţiei slovene a Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a acestui an, scriu jurnaliștii care citează surse diplomatice. 

Croația este membră a UE din 2013 și deja a îndeplinit toate cerințele tehnice pentru aderarea la spațiul fără granițe. Acum este nevoie și de o decizie politică unanimă a celor 26 de statelor membre.

Candidaturile României și Bulgariei sunt blocate de mai mulți ani pentru că nu au reușit să garanteze securitatea crescută a granițelor. Mai mult, cele două țări se află și pe traseul folosit de migranții ilegali care vor să ajungă în UE, potrivit Realitatea Plus.

La începutul anului, premierul Florin Cîțu declara că țara noastră ar putea adera la spațiul Schengen anul acesta dacă raportul MCV va fi favorabil.

Mai multe articole despre:
croatia spatiul schengen romania bulgaria mcv