CRIZA gazelor. Puțini consumatori vor avea facturile compensate și în luna ianuarie
Chiar dacă facturile lunii ianuarie 2022, la gaz și electricitate nu au venit, vom încerca să aproximăm care este numărul consumatorilor care vor beneficia de plafonarea și compensarea facturilor la energie și gaze, în această lună, luând în considerare scumpirile de la 1 ianuarie 2022.
Consumatori casnici
- plafonarea se aplică doar în cazul :
- prețurilor la energiei electrică care depășesc valoarea de 1 leu/kWh cu tot cu taxe (mai puțin abonamentul). În situația creșterii de la 1 ianuarie 2022 a prețurilor, în medie cu cca 75% față de luna decembrie 2021, pentru consumatorii casnici care au rămas în serviciul universal, dar și a celor care au încheiat contracte la energie electrică în piața concurențială în lunile decembrie – ianuarie 2022, cca. 60% dintre consumatorii casnici de energie electrică li se vor plafona prețul la 1 leu/kWh. Astfel, apreciem că acești consumatori vor achita în luna ianuarie 2022, în medie cu cca 0,41 lei/kWh mai puțin pentru energia electrică consumată decât prețul din contract în perioada ianuarie-martie 2022, urmând ca după data de 1 aprilie 2022 să achite prețurile la nivelul valorii din contract adică în medie prețuri cu cca. 85% mai mari decât în anul 2021
- prețurilor la gaze naturale care depășesc valoarea de 0,37 lei/kWh cu tot cu taxe (mai puțin abonamentul). În situația consumatorilor care au fost trecuți prin efectul legii în piața liberă la 1 iulie 2021 sau nu au încheiat contracte la gaze naturale în piața concurențială după data de 1 iulie 2021, prețurile nu depășesc în general valoarea de 0,37 lei/kWh și atunci nu se plafonează nimic. Apreciem că în luna ianuarie 2022, că cca 25 % dintre consumatorii casnici de gaze naturale li se plafonează prețul în luna ianuarie 2022, aceștia având prețul sub 0,37 lei/kWh.
- compensarea se aplică doar în cazul în care :
- consumatorul consumă energie electrică sub 300 kWh/lună, dar nu mai puțin de 30 kWh, situație în care se aplică o compensație de 0,29 lei/kWh, din preț cu taxe (dar fără abonament, rate și alte servicii din factura de electricitate), dar doar în situația în care prețul energiei electrice din contract cu tot cu taxe este mai mare de 0,68 lei/kWh. În situația în care prețul din factură este sub această valoare, consumatorul consumă mai puțin de 30 kWh sau mai mult de 300 kWh, nu primește nici o compensație.. Apreciem că, în acest an:
- cca. 25% din consumatori casnici de energie electrică nu se încadrează în condițiile de consum si nu vor beneficia de nici o compensație
- cca. 75 % dintre consumatorii casnici de energie electrică vor primi în medie cca 30 lei compensare pe lună.
- consumatorul consumă mai mult de 20 mc și puțin de 250 mc gaze naturale în luna ianuarie 2022 situație în care se acordă o compensație de 33% din prețul gazelor din propriul contract (dar fără abonament, rate și alte servicii din factura de gaz), dar doar în situația în care prețul gazelor naturale fără tarife și taxe este mai mare de 0,125 lei/kWh. În situația în care prețul gazelor marfă din factură este sub 0,125 lei/kWh (preț final de cca. 0,208 lei/KkWh), dacă consumă este mai mare de 250 mc luna ianuarie 2022, sau sub 20 mc/lună, nu primește nici o compensație. În situația consumatorilor care au fost trecuți prin efectul legii în piața liberă la 1 iulie 2021 sau nu au încheiat contracte la gaze naturale în piața concurențială după data de 1 iulie 2021, prețurile nu depășesc în luna noiembrie, în general valoarea de 0,208 lei/kWh și atunci nu se plafonează nimic.
- Apreciem că, în ianuarie 2022:
- cca. 25% din consumatori casnici de gaze nu se încadrează în condițiile de consum și nu vor beneficia de nici o compensație
- cca. 40 % dintre consumatorii casnici de gaze naturale au prețul gazelor în anul acesta sub limita prețului impus de lege pentru care se acordă compensație și nu vor beneficia de nici o compensație.
- cca. 35% dintre consumatorii casnici de gaze vor primi în medie cca. 150 lei compensare pe lună.
- consumatorul consumă energie electrică sub 300 kWh/lună, dar nu mai puțin de 30 kWh, situație în care se aplică o compensație de 0,29 lei/kWh, din preț cu taxe (dar fără abonament, rate și alte servicii din factura de electricitate), dar doar în situația în care prețul energiei electrice din contract cu tot cu taxe este mai mare de 0,68 lei/kWh. În situația în care prețul din factură este sub această valoare, consumatorul consumă mai puțin de 30 kWh sau mai mult de 300 kWh, nu primește nici o compensație.. Apreciem că, în acest an:
- IMM – uri
În urma solicitării Asociației Energia Inteligentă la mai multe IMM uri a informațiilor privind facturile care uremază să le achite, am constatat că 2 din 10 IMM uri nu au trimis o cerere la furnizor pentru a solicita reducerea facturii, mulți declarând că nu au știut că au această obligație, informația lor fiind că nu trebuie să facă nimic pentru a beneficia de compensația la energie și gaze (afirmație care este valabilă exclsuiv pentru consumatorii casnici, celelalte categorii conform legii fiind obligate să trimită o scrisoare la furnizorul său pentru a beneficia de compensarea prețului la energie electrică și gaze). În fapt această ”greșeală” de comunicare a fost motivul să scoată din joc o parte din sumele necesare a fi compensate și să permită învinovățirea consumatorilor noncasnici că nu au prețuri mici la gaze, fiind o birocrație absolut inutilă prevăzută de lege. De asemenea este bine de știut că acești consumatori pot încă beneficia de acele compensări prevăzute de lege, pentru perioada rămasă până la 31 martie 2022, dacă transmit această notificare la furnizorul său.
SURSA: AEI