Criză doar pentru unii. Primăria care închiriază mașini cu 1.000 de euro pe lună, deși are în proprietate 17 autoturisme
O firmă ce aparține de Primăria Constanța închiriază mașini cu 1.000 de euro pe lună, deși are un parc auto compus din nu mai puțin de 17 automobile.
Conform unei investigații Info Sud-Est, directorul Confort Urban, Stere Hira, susține că parcul auto al instituției pe care o conduce este insuficient și că are nevoie de deplasări pe terenuri accidentate. Cu toate astea, în parcul auto deja existent, sunt și autoturisme de teren.
Confort Urban este o firmă a primăriei care se ocupă cu lucrări de reabilitare și mentenanță a drumurilor, de construcție sau amenajări terenuri în regie proprie ș.a.
Închirierea mașinii s-a făcut pe o perioadă de trei ani, prin leasing operațional, arată un document consultat de sursa citată. Directorul societății Confort Urban, Stere Hira, a declarat pentru ISE că nu a vrut să cumpere autoturismul Skoda tip limuzină pentru că ar fi generat costuri suplimentare.
”Este necesară deplasarea pe terenuri fără drumuri sau drumuri de pământ”, a explicat Hira, întrebat fiind de ce nu a ales un model mai ieftin sau mai adecvat pentru activitatea instituției pe care o conduce.
Parcul auto al Confort Urban dispune de autoturisme potrivite pentru terenuri accidentate sau de pământ (ex: Două Dacia Duster), conform informațiilor puse la dispoziție de instituție.