MENIU

Criza din Ucraina. Bogdan Aurescu participă la reuniunea miniştrilor de externe ai UE

 Ministrul de Externe Bogdan Aurescu participă, luni, la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale UE - Consiliul Afaceri Externe/CAE, care se desfăşoară la Bruxelles. Principalul subiect de pe agendă vizează evoluţiile din proximitatea Ucrainei.

Ministrul Bogdan Aurescu va prezenta evaluarea părţii române asupra stadiului actual al crizei şi impactul asupra securităţii euroatlantice, inclusiv din perspectiva îngrijorătoare a declanşării unei agresiuni armate.

„Ministrul de externe român va susţine necesitatea continuării eforturilor pentru găsirea unei soluţii diplomatice la criza actuală, concomitent cu definitivarea cât mai rapidă a unui pachet cuprinzător de sancţiuni ca răspuns ferm şi credibil al UE în cazul escaladării, în coordonare strânsă cu SUA, UK, Canada. În context, va sublinia necesitatea sprijinirii celorlalţi parteneri estici, în special Republica Moldova şi Georgia, în paralel cu sprijinul acordat Ucrainei, întreaga regiune confruntându-se cu riscuri de securitate în actualul context. Va reaminti importanţa coordonării UE-NATO", transmite MAE.

În cadrul întâlnirii cu ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, pentru un schimb de opinii privind situaţia din Ucraina şi sprijinul UE, ministrul Afacerilor Externe român va reitera solidaritatea cu Ucraina, inclusiv în contextul recentelor provocări şi va susţine continuarea sprijinului UE pentru rezilienţa ţării. Va reitera, totodată, sprijinul pentru aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei, mai precizează sursa citată. 

Un alt subiect împortant din regiune este situaţia din Bosnia şi Herţegovina (BiH), care va fi abordat din perspectiva crizei politice interne prelungite. Miniştrii vor discuta modalităţile prin care UE poate acţiona pentru a înceta provocările la adresa stabilităţii şi integrităţii teritoriale a BiH astfel încât ţara să revină la reformele atât de necesare pentru o perspectivă europeană. În acest sens, vor fi trecute în revistă instrumentele disponibile la nivelul UE în cazul unei deteriorări a situaţiei.

 

Mai multe articole despre:
ucraina aurescu razboi putin MAE Romania Iohannis