Grefierii trec la amenințări. Instanțele, în pericol! Ce se întâmplă din ianuarie?
Grefierii anunță că vor protesta din nou, vineri, față de intenția Guvernului de asumare a bugetului și a OUG 114 și vor ieși în fața parchetelor și instanțelor din țară, urmând ca, din ianuarie 2020, activitatea să fie întreruptă pe perioadă nedeterminată.
„Văzând declarațiile reprezentanților Guvernului privind intenția de a reduce sporul pentru condiții periculoase şi vătămătoare, ne opunem vehement unei astfel de intenții în cazul în care va fi aplicabilă şi salariaților din sistemul de Justiție, aceasta conducând la reducerea valorii nete a acestui spor și, implicit, diminuări salariale cu sume cuprinse între 250 și 1.000 lei, la salariul net”, se arată într-un comunicat al grefierilor.
În prezent, deși sporurile de care beneficiază această categorie profesională sunt calculate prin raportare la salariul de bază/indemnizația de încadrare, prin OUG nr. 114 ele au fost deja plafonate la nivelul lunii decembrie 2018. În această situație, pierderea nu ar fi doar prin plafonarea acestui spor la 25% din salariul minim brut garantat în plată, ci și prin acordarea celorlalte două sporuri ale personalului din justiție în procent de doar 5% – spor suprasolicitare neuropsihică și spor confidențialitate, atrag atenția grefierii.
„Totodată, celelalte măsuri fiscal bugetare mențin starea de discriminare între categoriile profesionale din sistemul bugetar, fiind prevăzută acordarea anumitor drepturi discreționar și nu unitar (cum este cazul plății orelor suplimentare efectuate, de exemplu), față de alte inechități salariale nesoluționate până la momentul de față - acordarea neunitară a cuantumului total al sporurilor și calculul greșit al coeficienților de ierarhizare prevăzuți în grila anexă la Legea nr. 153/2017 pentru personalul auxiliar”, se mai arată în comunicatul de presă menționat În aceste condiții, grefierii anunță că, în cazul în care Guvernul României își va asuma răspunderea pe proiectul legii bugetului de stat și a proiectului de modificare și completare a OUG nr. 114/2018 fără o dezbatere cu partenerii de dialog social, „sistemul judiciar va fi blocat definitiv”.
„Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă înțelege să declanșeze altă formă de protest vineri, începând cu ora 11:30 – ieşire în faţa instanţelor şi a parchetelor în timpul întâlnirii cu Ministrul Justiției, închiderea arhivelor și a registraturilor și suspendarea ședințelor de judecată. Aceasta reprezintă a doua formă de protest, urmând ca după reluarea activității instanțelor și parchetelor în ianuarie 2020 să fie întreruptă activitatea pe perioadă nedeterminată”, mai precizează grefierii.