MENIU

Criză de sânge în spitale. Cauza: infecţiile respiratorii

Virozele care circulă în această perioadă dau peste cap activitatea din clinicile de chirurgie din toată ţara. La Iaşi, din 80 de donatori de câţi ar fi nevoie, în fiecare zi, pentru ca spitalele să fie alimentate constant cu sânge, acum abia dacă se strâng jumătate. Circa 10% dintre cei care vin să doneze sunt refuzaţi, tot din cauza infecţiilor respiratorii.

Cei care au cel mai mult de suferit sunt bolnavii care aşteaptă să fie operaţi. Constantin Odăgeru a căzut săptămâna trecută şi şi-a fracturat tibia. Cum în spital nu era destul sânge a aşteptat patru zile pentru a fi operat, timp în care a suportat dureri groaznice.

„Am fost un caz mai fericit pentru că nu am avut nevoie de prea mult sânge, dar sunt persoane care au perioadă şi mai îndelungată. Pentru un bolnav aşteptarea este foarte grea şi foarte înspăimântătoare. Când ştii că pot apărea şi alte probleme devine şi un stres”, a spus Constantin Odăgeru.

În aceeaşi clinică de ortopedie alţi nouă pacienţi au trebuit să aştepte şi câte cinci zile. Ideal, spun doctorii, operaţiile ar trebui făcute în cel mult 48 de ore de la incident.

„Un vârstnic care stă în pat 3-4 zile pierde masă musculară, există şi risc de bronhopneumonie, deci ideal este să fie operat cât mai repede”, a spus șeful Clinicii de ortopedie Ovidiu Alexa.

Deocamdată însă, holurile Centrului de Transfuzii din Iaşi sunt pustii. O parte din cei care vin să doneze sunt refuzați deoarece au viroze respiratorii.

„Dintr-un număr de 50 de persoane prezentate, cinci persoane ar avea viroze respiratorii”, a spus medicul Andreea Vatamanu.

Sursa: digi24.ro