Cristian Tudor Popescu, mărturisire șocantă. Confesiunea făcută de jurnalist

"Ştiu ce înseamnă să fii ciumat. Sau handicapat. Sau Untermensch. De atîtea ori, în spatele meu, o doamnă intelectuală umanistă de familie bună îi spunea altei doamne intelectuale umaniste de familie bună: „Dragă, ce oroare, închipuie-ţi, individul ăsta, cetepe, e un inginer!“

Inginer – un meseriaş insensibil şi necreativ, un şurubar, fără organ pentru metafizică, incapabil să metabolizeze nutreţul filozofiei şi artei. E congenital lipsit de esprit de finesse, prevăzut cu o logică de roată dinţată, de obicei un ateu refuzat de Dumnezeu şi, pe cale de consecinţă, un comunist…

La început, cînd mă loveam de modul ăsta de a „gîndi“, îmi stăpîneam cu greu dispreţul. Nu mă puteam opri să cred că scriitorul, filozoful, artistul care exhibă o asemenea opinie e un impostor în domeniul lui.

Cînd am ales, la 18 ani, Automatica din Bucureşti, am făcut-o şi pentru că acolo impostura mi se părea mult mai greu de impus decît la Filozofie, Litere sau IATC, unde visam să intru ca să devin regizor (ceea ce s-ar fi dovedit un vis fals – aflînd ce înseamnă regia, am înţeles că îmi place, de fapt, să scriu filme, nu să le regizez). Examenele la matematică şi fizică sînt exacte, nu lasă loc de discuţii, o loază cu pile nu poate intra decît dacă i se falsifică teza în mod penal, în vreme ce la facultăţile „soft“, interpretările şi bunul plac al examinatorilor pot produce nedreptăţi crunte. Iar condiţia mea socială modestă nu-mi permitea să dau de patru-cinci ori examen la IATC", scrie Cristian Tudor Popescu, în Dilema Veche.

Mai multe, pe Dilema Veche.