MENIU

Cristian Tudor Popescu îi ia locul lui Moise Guran la Europa FM

Moise Guran

Moise Guran este înlocuit de Cristian Tudor Popescu într-o emisiune la Europa FM, scrie Pagina de Media.

Schimbare în emisiunea Avocatul diavolului de la Europa FM. Locul jurnalistului Moise Guran va fi luat de Cristian Tudor Popescu în emisiunea ce va debuta în această toamnă la postul de radio. Cristian Tudor Popescu va fi „avocat al diavolului" alături de jurnalistul Vlad Petreanu.

Prima ediție a emisiunii care îi aduce față în față pe Vlad Petreanu și pe Cristian Tudor Popescu va avea loc vineri, 11 septembrie, de la ora 13.15, potrivit sursei citate.

Aceasta nu este prima colaborare a lui Cristian Tudor Popescu cu Europa FM, scriitorul și gazetarul având de mai bine de trei ani o rubrică permanentă (”Judecata de joi”) în emisiunea matinală a postului, Deșteptarea cu Vlad Petreanu și George Zafiu, anunță reprezentanții Europa FM.

Emisiunea „Avocatul Diavolului” este o dezbatere săptămânală pe cea mai importantă temă a zilei în care ascultătorii își spun părerile pro sau contra, alăturându-se astfel unuia dintre jurnaliști care vor fi obligați de formatul show-ului să fie tot timpul în contradicție.

Moise Guran va avea în continuare emisiunea România în direct de la Europa FM.
Mai multe articole despre:
Cristian Tudor Popescu Moise Guran