MENIU

ABUZURILE MAI împotriva lui Rizea continuă! Politicianul a fost împiedicat să ajungă la un eveniment public dedicat Zilei Independenței

Cristian Rizea

Fostul Parlamentar Cristian Rizea a fost reținut în trafic pe o stradă din Chișinău. Acesta se află în arestul Inspectoratului Central din Republica Moldova și susține că a fost săltat pentru a nu participa la evemimentele de Ziua Independenței din Republica Moldova. Jurnaliștii Realitatea Plus au încercat să obțină un punct de vedere de la autoritățile de la Chișinău, dar fără succes. Politicianul a avut și o intervenție la Relitatea Plus unde a demascat intervenția abuzivă a organelor de forță din Republica Moldova. 

Jurnalistul și liderul MRP Cristian Rizea o acuză pe ministra MAI, Ala Revenco, că a ordonat subalternilor să-l împiedice să ajungă la evenimentul dedicat Zilei Independenței, care a avut loc la ora 14.00 pe platoul BPDS Fulger. Cu două ore înainte de acțiune, el a fost oprit în trafic fără motiv, deoarece nu a încălcat regulile de circulație rutieră, și escortat la Inspectoratul de Poliție Centru pentru documentare.

Rizea: Independența nu este a Republicii Moldova, dar a celora care ne pun pumnul în gură

“Pentru că am anunțat că vin la evenimentul public dedicat Zilei Independenței, anunțat de Poliția Republicii Moldova, am fost oprit abuziv în trafic, motivând că am mai multe încălcări. Nu au vrut să-mi dea amendă, în schimb m-au obligat să-i însoțesc la secția de poliție, chipurile să mă documenteze. M-au escortat cu două motociclete și cu o mașină, zici că eram președinte. (…) Mi-au cerut actele, le-am spus că le am acasă și că pot fi verificat. Nu s-a dorit  aceasta, dar reținerea mea la secție. De Ziua Independenței Republicii Moldova, unui jurnalist îi este închisă gura. Le-au spus: opriți-l pe Rizea în trafic, rețineți-l ca să nu ajungă la evenimentul de la ora 14.00 la Brigada Fulger. Asta nu este independența Republicii Moldova. Este o independență câștigată acum 31 de ani de aceștia care ne pun pumnul în gură”, a relatat Cristian Rizea.

Cristian Rizea a fost oprit în trafic de către polițistul Gheorghe Spânu, care nu i-a comunicat motivul acțiunii sale. Ulterior, ajunși la Inspectoratul de Poliție, l-a anunțat că a acționat conform legii. 

“Poliția este în drept, conform Legii 320, să stopeze în trafic și să ceară de la conducătorul auto permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, dacă există încălcări. Camerele de supraveghere au înregistrat 4 abateri cu implicarea mașinii Dumneavoastră”, a menționat Gheorghe Spânu.

Totuși, polițistul nu a putut să-i explice imediat lui Cristian Rizea despre ce încălcări este vorba. Abia peste o oră i-a spus că a fost oprit pentru că a depășit puțin viteza, cu aproape un an în urmă. 

„Pe data de 17 decembrie, 2021, la 9.51 de minute ați admis o încălcare a regulilor de circulație. La intersecția Ștefan cel Mare cu Mihai Viteazul din Chișinău ați schimbat direcția de mers, încălcând marcajul longitudinal cu 1.1.1.”

Gheorghe Spânu a găsit chiar și un martor, care a destăinuit că a văzut cum Cristian Rizea a comis această abatere, cu 10 luni în urmă. 

“Este vorba despre Ursu Mihail, martor din Ialoveni. Era în stradă și a văzut abaterea”, a spus Gheorghe Spânu. 

Cristian Rizea: Care Uniune Europeană, moldoveni? La Moscova și Belarus – acolo e viitorul Moldovei!

“Doamne ferește! Sunt reținut 3 ore, ca să treacă ora 14.00, pentru ca acum un an am depășit viteza cu 13 kilometri la oră. Doamne, în ce țară trăim. Nu știau cum să mă oprească. În zădar te deplasezi regulamentar. În zădar îți pui centură, căci ei îți găsesc repede o abatere comisă un an în urmă. Moldoveni, nu vă mai întoarceți niciodată aici, lăsați-i pe ei singuri în țara lor. Ce țară e asta! Ce Uniune Europeană, prieteni? La Moscova și Belarus, direct. Acolo e viitorul Moldovei”!, scrie siteul realitateadinmoldova.md

Ulterior, fostul deputat social deocrat a intrat în direct la Realitatea Plus pentru a demasca abuzurile forțelor de ordine și intervenția acestora la limita legii. Cristian Rizea spune că a fost oprit de polițiști pentru o infracțiune minoră săvârșită pe 7 decembrie 2021.

„Am primit o invitație ca director al televiziunii Realitatea din Moldova de a participa la Ziua Independenței. În mod straniu, mergeam spre casă, am fost oprit de 3 echipaje. Este filmarea pe canalul meu. M-au rugat să-i urmez că pe tru că pe 7 decembrie am întors pe linia de tramvai. Nu știau cum să mă oprească. Eu prezentam transmisiunea acelui eveniment. Le-a fost frică că le voi cere socoteală în numele moldovenilor. Azi e o pagină neagră. Moldova sărăbtorește întoarcerea cu 31 de ani în urmă la măsuri staliniste. Mâine dimineața fac plângere către Asociația Jurnaliștilor Europeni despre acest eveniment. O spun sincer Moldova nu merită să fie în UE. Azi, când am ieșit, doi foști miniștri mi-au transmis că le este jenă cu actulul ministru de Interne din Moldova”, a declarat Cristian Rizea la Realitatea Plus.

 

 

Mai multe articole despre:
cristian rizea retinut arestat